Peste 800 de sesizări în 2020, în Mureș, privind abuzurile asupra copiilor

Aproape jumătate dintre cazuri au fost semnalate prin Telefonul Copilului, un serviciu gratuit ce poate fi apelat 24 de ore din 24.

Inclusiv un copil a sunat la acest număr de telefon pentru a sesiza un abuz.

Totuși, față de anii anteriori, numărul sesizărilor a scăzut anul trecut, precizează directorul adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Deak Elida:

În cursul anului 2020, la Serviciul de Intervenție în regim de urgență am avut 811 sesizări, mai puține decât în anul anterior când am avut 1.032 de sesizări. Majoritatea sesizărilor primite, adică 45%, au fost preluate prin Telefonul Copilului: 0800 800 883, care este un telverde gratuit. Am primit sesizări atât de la autorități, și aici mă refer la poliție, primărie, inclusiv ONG-uri, sau chiar e la persoane fizice, de la vecini.

Circa 85% din cazurile semnalate au fost neglijări ale copiilor, însă au fost și 35 de cazuri de abuz sexual asupra minorilor și 50 de cazuri de exploatare prin cerșetorie.

O parte dintre copiii abuzați au ajuns în unitățile de îngrijire ale statului, în timp ce pentru unii dintre agresori s-a început urmărirea penală.

Revine directorul adjunct al DGASPC Mureș, Deak Elida:

Am avut, de asemenea, cazuri de abuz fizic, abuz emoțional, chiar și abuz sexual, cazuri de exploatare prin muncă sau exploatare prin cerșetorie care este, iarăși, un fenomen care a crescut. Am fost nevoiți să preluăm în sistemul de protecție, în total, 67 de copii cu măsură de protecție în regim de urgență. Cele mai multe au fost cazuri de copii neglijați – 51 de copii. S-a inițiat urmărirea penală a agresorilor pentru 69 de situații, ceea ce este foarte important.

Potrivit legii, copilul are dreptul la respectarea personalității și individualității sale și nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

De asemenea, copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență, abuz, rele tratamente sau neglijență.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Un copac a căzut peste 2 mașini, în muni...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit unui comunicat al ISU Mureș, po...

Parteneri