Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Sighişoara găzduieşte, duminică, Festivalul Lolelor.

Publicat de radiomures, 25 februarie 2011, 00:00

Centrul Cultural „Petre Ţuţea” şi un ONG german organizează, mâine, la Mediaş şi duminică la Sighişoara cea de-a treia ediţie a Carnavalului Lolelor.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Sighişoara, Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret şi Liceul Teoretic Joseph Haltrich şi include ateliere demonstrative cu activităţi ale vechilor bresle şi o expoziţie de pictură având ca temă arhitectura medievală a Sighişoarei.
Acest obicei, născut în secolul al XII-lea în vremurile când hoardele tătarilor năvăleau în Valea Târnavelor, are rădăcini în activitatea breslelor.
Breslele, ce aveau rolul de a conduce asociaţiile meşteşugarilor, organizau în fiecare an, în duminica din prima săptămână din februarie, alegeri pentru desemnarea noului staroste.
Cu acest prilej se organiza un carnaval şi se celebra obiceiul înmânării lăzii de breaslă iar întreaga adunare era însoţită de lole – personaje amuzante, care aveau rolul să protejeze şi să însoţească lăzile până în locul unde erau depuse în siguranţă, fapt ce păstra stabilitatea breslelor până anul următor la Bobotează.
Cristina Bulbescu

Prima ediție a festivalului ”MindFormers” la Sf. Gheorghe
Eveniment miercuri, 20 august 2025, 13:00

Prima ediție a festivalului ”MindFormers” la Sf. Gheorghe

În perioada 28–30 august va avea loc, în incinta fostei fabrici de ţigarete din Sfântu Gheorghe, evenimentul MindFormers – un forum de...

Prima ediție a festivalului ”MindFormers” la Sf. Gheorghe
Accident în care a fost implicat un microbuz, la Ciobotani
Eveniment miercuri, 20 august 2025, 09:08

Accident în care a fost implicat un microbuz, la Ciobotani

  ISU Mureș transmite că a avut loc un accident rutier pe raza localitatii Ciobotani, fără victime încarcerate, în această dimineață....

Accident în care a fost implicat un microbuz, la Ciobotani
Spațiu comercial din Praid, în flăcări
Eveniment marți, 19 august 2025, 10:10

Spațiu comercial din Praid, în flăcări

Un spațiu comercial din Praid a fost cuprins de flăcări, noaptea trecută. Incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric. Nu au fost victime,...

Spațiu comercial din Praid, în flăcări
Caravana Teatrului Radiofonic Vara Dramaturgiei Românești a ajuns la Radio Tg. Mureș
Eveniment luni, 18 august 2025, 10:54

Caravana Teatrului Radiofonic Vara Dramaturgiei Românești a ajuns la Radio Tg. Mureș

Vor fi 7 nopți cu câte 8 ore de teatru radiofonic, de la ora 22 la 6 dimineața, în care ne vom răsfăța publicul din centrul țării, mai exact...

Caravana Teatrului Radiofonic Vara Dramaturgiei Românești a ajuns la Radio Tg. Mureș
Eveniment luni, 18 august 2025, 09:17

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3, s-a produs luni, la ora 3:15, în judeţul Vrancea

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la adâncimea de 126,6...

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3, s-a produs luni, la ora 3:15, în judeţul Vrancea
Eveniment sâmbătă, 16 august 2025, 11:33

La Sibiu, continuă şi astăzi în Piaţa Mare, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Peste 40 de edituri, distribuitori sau producători de materiale educaţionale sunt prezenţi la eveniment în 15 pavilioane expoziţionale. De la...

La Sibiu, continuă şi astăzi în Piaţa Mare, Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:47

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea...

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:43

Ziua Marinei Române – ediția 123

Forţele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediţie a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanţa, Mangalia,...

Ziua Marinei Române – ediția 123