Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Corona Braşov Fenestela 68, vicecampioană naţională la hochei !

Publicat de radiomures, 29 martie 2011, 00:00

S-a încheiat ediţia 2010-2011 a campionatului naţional de hochei. Echipa Corona Braşov Fenestela 68 a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul, respectiv calificarea în finala competiţiei, după ce în ediţia anterioară jucase pentru medaliile de bronz. Este o performanţă excelentă, la doar patru ani de la înfiinţarea acestei echipe. În finala campionatului din acest an, echipa braşoveană a întâlnit valoroasa formaţie HSC Csikszereda, de care a fost întrecută cu scorul general 4-2. Rămân însă pentru istoria sportului cele două victorii din debutul finalei, care au adus echipa braşoveană la conducere, cu 2-0. Din păcate, accidentările, oboseala unui sezon foarte aglomerat şi, poate lipsa de experienţă a unor jucători tineri, care sunt aşteptaţi să confirme în viitorul sezon, au împiedicat echipa braşoveană să realizeze marea surpriză. Ultimul meci al finalei şi al sezonului a umplut tribunele Patinoarului Olimpic Braşov, iar publicul a fost la înălţime, dovedind că este din ce în ce mai ataşat de hochei. Este o promisiune pentru viitorul sezon intern şi internaţional, iar iubitorii sportului braşovean doresc ca echipa Corona Braşov Fenestela 68 să obţină rezultate din ce în ce mai bune!
La finalul ediţiei 2010-2011, cei doi antrenori ai echipei braşovene ne-au declarat :
Antal Elod : ,,Ne-am îndeplinit obiectivele, însă cred că era loc şi de mai bine. Totuşi, trebuie să ne mulţumim cu ce am realizat până acum. Nu trebuie să uităm că nu avem decât patru ani de activitate şi că am reuşit să punem mari probleme valoroasei echipe din Miercurea Ciuc. Cred că suntem aproape de valoarea echipei care a câştigat titlul. Nu ne rămâne decât să muncim mai mult şi, la finalul sezonului următor, să fim noi laureaţii”
Kovacs Laszlo : ,,Am reuşit să ne calificăm în finala Superligii, ceea ce este o performanţă remarcabilă. Mai mult, am reuşit în acest sezon să jucăm şi finala Cupei României. Dacă mai adăugăm participarea în Liga Mol, unde am reuşit câteva rezultate foarte bune, depăşind rezultatele ediţiei anterioare, avem imaginea completă a sezonului intern şi internaţional 2010-2011, ale căror rezultate le considerăm , în ansamblu bune”

Dorin Duşa

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Eveniment joi, 2 octombrie 2025, 10:24

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara

Victima avea 65 de ani, iar decesul a fost constatat la locul accidentului, de personalul medical. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 13 și au fost...

Bărbat mort în accident rutier, între Brașov și Feldioara
Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 16:43

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe

Cinci spectacole de teatru, cinci masterclass-uri, expoziţii, proiecţii de filme de animaţie şi lansări de carte vor avea loc în cadrul celei...

Cinci spectacole de teatru, masterclass-uri, expoziţii şi proiecţii de filme animate la Festivalul DbutanT de la Sfântu Gheorghe
A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 11:10

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș

Cel mai mare festival-concurs studențesc din România, Medifun, a început astăzi, la Târgu Mureș, aducând împreună sute de tineri din toată...

A început festivalul studențesc Medifun, la Târgu Mureș
Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment miercuri, 1 octombrie 2025, 07:36

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz

Palatul Cotroceni va fi iluminat în roz, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei împotriva Cancerului de Sân, iar la eveniment va participa...

Ziua Naţională a Luptei împotriva Cancerului de Sân | Palatul Cotroceni – iluminat în roz
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 19:15

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a

Primăria Oraşului Sovata a anunţat, astăzi, că organizează ediţia a X-a a Festivalului Dovleacului, în perioada 10-12 octombrie. Programul va...

Festivalul Dovleacului de la Sovata ajunge la ediţia a X-a
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 18:52

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara

Turnurile şi casele istorice din incinta Cetăţii Medievale a Sighişoarei vor fi colorate prin proiecţii de lumini şi umbre, instalaţiile...

Primul Festival ‘Halloween în Cetate’ de la Sighişoara
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:56

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane

Filmele din selecția oficială AFF2025 concurează în cinci secțiuni competiționale: România, Europa de Est, Voci Emergente, DocSchool și,...

Astra Film Festival 2025 (Sibiu, 17-26 octombrie) cu documentare ce explorează temele lumii contemporane
Eveniment marți, 30 septembrie 2025, 16:31

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania

Aproape 50 de lungmetraje și scurtmetraje – filme artistice, documentare și de animație, o selecție a celor mai bune producții maghiare...

Zilele Filmului Maghiar, în 17 localități din Transilvania