Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Farmaciile din Brașov se pregătesc de testarea COVID

Farmaciile din Brașov se pregătesc de testarea COVID
Foto: Sursa foto: cel.ro

Publicat de APETRI MARGARETA, 22 iunie 2021, 12:43

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că în cursul săptămânii trecute au fost distribuite la nivelul ţării un număr de 87.000 de teste antigen rapide pentru testarea în farmacii.

Testele au fost puse la dispoziţie gratuit farmaciilor, dar acestea pot percepe un cost pentru serviciu, care ar trebui să acopere timpul personalului care recoltează, cheltuielile aferente și echipamentele de protecţie.

În Brașov, puține sunt farmaciile care vor face aceste teste, din cauza cheltuielilor mari de amenajare a spațiilor.

Cei care doresc să se implice, au trecut deja prin programul de pregătire, a arătat președintele Colegiului Farmaciștilor Brașov, Mirela Zamfirescu.

Interesate nu prea au fost. Ca și participanți la curs, am fost 91 de farmaciști și asistenți din tot Brașovul, dar din acestea, foarte puțini vor testa pentru că farmaciile nu sunt interesate. Să începem, încet, încet, câteva, și să vedem cum procedăm. Înăuntru oficinele nu sunt foarte mari și trebuie luat din oficină 4 metri pătrați și făcut circuit separat, ceea ce e foarte greu, și în afară, ba a bătut vântul, trebuie să ai ceva stabil, trebuie un cort de 4 metri pătrați, adică trebuie făcute niște cheltuieli.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, potrivit unei evaluări iniţiale, 1.000 de farmacii din întreaga țară şi-au exprimat dorinţa de a face teste antigen rapide.

Raluca Creţ

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC