Surprize în ziua a doua a CN de handbal pentru junioare I
Publicat de radiomures, 13 mai 2011, 00:00
La sala sporturilor din Braşov au continuat întrecerile turneului final al CN de handbal pentru junioare I. În ziua a doua a competiţiei, am consemnat şi două surprize. Este vorba, în primul rând, de înfrângerea echipei braşovene SCM Corona, care a cedat, cu 20-24, în faţa echipei CSŞ 2 Baia Mare. A fost, de fapt, reeditarea finalei campionatului naţional de anul trecut, adjudecată tot de echipa băimăreană. Aşadar, echipa braşoveană nu a reuşit să – şi ia revanşa, deşi era creditată ca favorită şi a avut aportul unei galerii de excepţie, care a încurajat-o în permanenţă. Cea mai eficientă jucătoare braşoveană, în meciul cu echipa din Baia Mare a fost Adina Butnaru, autoare a 5 goluri. Celelalte marcatoare ale echipei SCM Corona Braşov : Alice Drapac 4, Teodora Carp 3, Andreea Pricopi 3, Cristina Ciuca 2, Andreea Petre 2, Roxana Popovici 1. Pentru echipa braşoveană urmează un meci decisiv vineri, 13 mai, când va întâlni surprinzătoarea CSŞ Caracal , deja calificată în semifinale. Pentru a ajunge în penultimul act al competiţiei, echipa braşoveană are nevoie de victorie, la 2 goluri diferenţă, în faţa echipei din Caracal.
Cealaltă surpriză a zilei, a fost furnizată de LPS Slatina, care a reuşit să învingă o echipă cu pretenţii, Chimia Rm. Vâlcea : 35-33, după un meci spectaculos. Într-o altă partidă, LPS Iaşi a învins, cu 33-31 Extrem Baia Mare şi a făcut pasul decisiv pentru semifinale.
În cel mai palpitant meci al zilei, CSŞ Caracal a învins, cu 31-30 LPS Roman, golul victoriei fiind marcat în ultimele 15 secunde ale meciului!
Clasamentele la zi în cele două serii :
Seria I : 1. LPS Iaşi 4 puncte, 2. LPS Slatina 2p, 3. Chimia Rm. Vâlcea 2p, 4. Extrem Baia Mare 0p.
Seria a II-a I : 1. CSŞ Caracal 4 puncte, 2. CSŞ 2 Baia Mare 2p, 3. SCM Corona Braşov 2p, 4. LPS Roman 0 p;
Vineri, 13 mai, sunt programate câteva meciuri decisive, pentru accesul în semifinale : SCM Corona Braşov-CSŞ Caracal, CSŞ 2 Baia Mare – LPS Roman, Chimia Rm. Vâlcea- LPS Iaşi şi Extrem Baia Mare – LPS Slatina.
Primele două echipe din fiecare serie se califică în semifinale.
Dorin Duşa