În județul Brașov începe campania ”Orașul vaccinează satul”

Campania de vaccinare în mediul rural din jud. Brașov denumită generic ”Orașul vaccinează satul” a început de azi și va dura până pe 17 iulie. Vor fi acoperite 43 din cele 48 de comune ale județului Brașov.

Primele localități în care ajung echipele mobile de vaccinare sunt Vulcan și Holba. Acestea vor poposi în fiecare comună câte una-două zile, pentru a putea acoperi și satele învecinate.

Directorul DSP Brașov, Andreea Neculau, spune că se dorește vaccinarea la domiciliu și a persoanelor nedeplasabile:

În patru zone ale județului pleacă zilnic între 1 și 4 echipe mobile. Primăriile ne-au pus la dispoziție locații specifice unde echipa mobilă formată dintr-un medic și doi asistenți medicali își desfășoară activitatea de vaccinare. Serurile folosite sunt Pfizer şi Johnson&Johnson. În fiecare locație plecăm cu minimum 50-100 de doze de vaccine, există trei puncte mari de plecare, unul la centrul de la Noua din Brașov de unde pleacă două echipe mobile către două direcții, alt punct este centrul de la Râșnov, și altul este cel de la Victoria.

Județul Brașov este al patrulea pe țară la numărul de vaccinări, cu peste 300 de mii de administrări, având o acoperire de 30 la sută din populația eligibilă, cu cel puțin o doză.

Ponderea este însă sub așteptările și nevoile județului, apreciază directorul DSP Brașov, Andreea Neculau care remarcă încetinirea ritmului de vaccinare.

Ea subliniază că vaccinul este cea mai bună cale de prevenire în cazul unui nou val de infectari cu Covid 19, în toamna acestui an.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri