Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Investigație a CE privind ajutorul de stat acordat TAROM

Investigație a CE privind ajutorul de stat acordat TAROM
Foto: TAROM

Publicat de MIRELA ROTAR, 6 iulie 2021, 09:47

Comisia Europeană investighează măsurile de sprijin acordate de autorităţile române companiei aeriene TAROM pentru a afla dacă sunt conforme cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate.

Statul român vrea să sprijine compania printr-o injecţie de capital, o subvenţie şi prin eliminarea din bilanţ a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, adică aproximativ 36,7 milioane de euro plus dobânda aferentă, atât că acum Comisia Europeană pune sub semnul întrebării măsura în care acest plan îndeplineşte orientările europene în domeniu.

În esenţă, executivul va investiga dacă planul românesc pentru TAROM chiar va rezolva dificultăţile companiei şi va restabili viabilitatea pe termen lung a TAROM într-un interval de timp rezonabil, fără să mai fie nevoie apoi de alt ajutor de stat. Comisia va verifica şi dacă TAROM sau operatorii de pe piaţă ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, în aşa fel încât restructurarea să nu se bazeze excesiv pe finanţare publică.

Normele europene privind ajutoarele de stat permit ţărilor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Investigaţia asupra sprijinului pentru TAROM nu înseamnă neapărat că planul va fi respins. În aprilie,

Comisia Europeană a aprobat un plan similar al autorităţilor franceze de a injecta până la patru miliarde de euro pentru a recapitaliza AIR France.

Circulație îngreunată din cauza unui copac căzut pe șosea, în zona Lacu Roșu
Social duminică, 12 octombrie 2025, 13:47

Circulație îngreunată din cauza unui copac căzut pe șosea, în zona Lacu Roșu

Potrivit unui comunicat al ISU Harghita, incidental s-a produs pe DN 12C, la intrare în stațiunea Lacu Roșu. Un echipaj de pompieri din cadrul...

Circulație îngreunată din cauza unui copac căzut pe șosea, în zona Lacu Roșu
România va activa progresiv Sistemul European de Control Electronic la frontiera externă a spațiului Schengen
Social duminică, 12 octombrie 2025, 12:10

România va activa progresiv Sistemul European de Control Electronic la frontiera externă a spațiului Schengen

România va activa progresiv, începând de mâine, Sistemul European de Control Electronic la frontiera externă a spațiului Schengen, care va...

România va activa progresiv Sistemul European de Control Electronic la frontiera externă a spațiului Schengen
Pregătiri pentru exerciţiul NATO Dacian Fall
Social duminică, 12 octombrie 2025, 12:06

Pregătiri pentru exerciţiul NATO Dacian Fall

La aeroportul din Brașov a aterizat ieri un avion al Forțelor Aeriene Franceze, la bordul căruia se aflau aproape 200 de militari și aproximativ...

Pregătiri pentru exerciţiul NATO Dacian Fall
România va găzdui un centru european de inteligenţă artificială
Social duminică, 12 octombrie 2025, 12:03

România va găzdui un centru european de inteligenţă artificială

România va găzdui un centru european de inteligenţă artificială – anunţă ministrul Economiei, Radu Miruţă. Într-un mesaj publicat pe...

România va găzdui un centru european de inteligenţă artificială
Social duminică, 12 octombrie 2025, 12:00

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană, atrage atenţia Organizaţia Salvaţi Copiii, cu...

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană
Social vineri, 10 octombrie 2025, 19:02

4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română

4,8 milioane de bancnonte contrafăcute, care însumau 960 de milioane de euro, au fost descoperite, astăzi, în portul Constanţa Sud, informează...

4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română
Social vineri, 10 octombrie 2025, 18:30

Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita

Peste 300 de persoane au participat, astăzi, la Miercurea-Ciuc, la Bursa locurilor de muncă, eveniment organizat de Agenţia Judeţeană pentru...

Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita
Social vineri, 10 octombrie 2025, 17:11

Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!

Pompierii vor avea prinse pe echipamentul lor o camera video şi un dispozitiv care poate detecta mai multe tipuri periculoase de gaz. Astfel, ei...

Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!