Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Spitalul Judeţean Braşov intră în reabilitare.

Publicat de radiomures, 16 septembrie 2011, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 15:02

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov nu a mai fost inclus, până acum, în nici un program amplu de modernizare.

În timp, interiorul clădirii s-a degradat, astfel că, în prezent, pardoseala uzată reprezintă un real pericol de infecţie, iar cablajele şi prizele sunt parţial distruse, prezentând un risc mare de electrocutare.

Unitatea va intra în reabilitare, în prima etapă fiind incluse cinci săli de reanimare şi jumătate din Blocul Operator. Valoarea investiţiei este de aproximativ două milioane de lei, fondurile fiind allocate, în cea mai mare parte, de către Ministerul Sănătăţii şi, într-o mică măsură, de Consiliul Judeţean Braşov.

Firma care execută lucrările şi-a luat angajamentul să termine modernizarea până la 1 decembrie. Interioarele celor două spaţii vor fi refăcute în totalitate, sistemele de aer condiţionat vor fi schimbate, iar instalaţiile electrice şi de încălzire vor fi refăcute.

Celelalte săli ale Blocului Operator vor fi renovate abia în cursul anului viitor.

În paralel cu refacerea interioarelor va începe şi izolarea termică a clădirii, investiţie ce se ridică la aproximativ 250.000 de euro, lucrarea fiind derulată prin Compania Naţională de Investiţii.

Adrian Munteanu

 

Două operaţii de transplant renal robotizat realizate, în premieră, de medici brașoveni
Sănătate luni, 3 noiembrie 2025, 17:31

Două operaţii de transplant renal robotizat realizate, în premieră, de medici brașoveni

O echipă autohtonă formată integral din personalul spitalului Sf. Constantin din Braşov a realizat, pentru prima dată, în weekend, două...

Două operaţii de transplant renal robotizat realizate, în premieră, de medici brașoveni
Campanie gratuită de depistare precoce a cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc
Sănătate luni, 3 noiembrie 2025, 13:21

Campanie gratuită de depistare precoce a cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc va efectua şi în acest an, gratuit, screening-ul pentru depistarea precoce a cancerului de...

Campanie gratuită de depistare precoce a cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc
La 10 ani de la Colectiv, în spitalele din Târgu Mureș nu există nici un pat pentru arși
Sănătate joi, 30 octombrie 2025, 12:18

La 10 ani de la Colectiv, în spitalele din Târgu Mureș nu există nici un pat pentru arși

Tragedia de la Colectiv, petrecută în 30 octombrie 2015, a dus la moartea a 64 de tineri și rănirea a altor 150 de persoane, iar România încă...

La 10 ani de la Colectiv, în spitalele din Târgu Mureș nu există nici un pat pentru arși
Braşov: Numărul total al infecţiilor respiratorii este în scădere, dar a crescut numărul cazurilor de gripă şi pneumonie
Sănătate miercuri, 29 octombrie 2025, 18:20

Braşov: Numărul total al infecţiilor respiratorii este în scădere, dar a crescut numărul cazurilor de gripă şi pneumonie

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii este, la nivelul judeţului Braşov, în uşoară scădere pentru a doua săptămână consecutiv,...

Braşov: Numărul total al infecţiilor respiratorii este în scădere, dar a crescut numărul cazurilor de gripă şi pneumonie
Sănătate miercuri, 29 octombrie 2025, 13:58

Peste 100 de cazuri de gripă în Covasna

Dacă în săptămânile anterioare au fost și peste 20 de cazuri de gripă, săptămâna trecută medicii de familie covăsneni au raportat doar 17...

Peste 100 de cazuri de gripă în Covasna
Sănătate marți, 28 octombrie 2025, 14:00

Vaccinarea copiilor, peste media națională în Harghita

Cea mai bună acoperire vaccinală în județul Harghita se înregistrează la bebeluși care este de aproape 100%, aceștia fiind imunizați în...

Vaccinarea copiilor, peste media națională în Harghita
Sănătate marți, 28 octombrie 2025, 12:52

Până în luna decembrie, construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș va fi finalizată

Ridicarea ultimului etaj al unității medicale se va încheia până în luna decembrie anul acesta, a precizat pentru Radio Târgu Mureș șeful...

Până în luna decembrie, construcția Institutului Inimii din Tg. Mureș va fi finalizată
Sănătate luni, 27 octombrie 2025, 13:15

Campanie de screening pentru cancerul de prostată, la Sf. Gheorghe

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe desfășoară de mai mulți ani o campanie de conștientizare a populației privind riscul de a...

Campanie de screening pentru cancerul de prostată, la Sf. Gheorghe