Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Astăzi este Ziua Pompierilor din România!

Publicat de radiomures, 13 septembrie 2011, 00:00

La 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii, Compania de Pompieri din Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a învins oastea turcă, un act eroic al pompierilor militari în apărarea Revoluţiei de la 1848.
Data de 13 septembrie a fost aleasă drept dată aniversară pentru curajul şi devotamentul luptătorilor cu focul.
La ISU Mureş, ieri a fost Ziua Porţilor Deschise.
Cu acest prilej, a fost prezentată dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului.
A mai avut loc o ceremonie de avansare în grad înainte de termen, a 5 cadre militare din I.S.U. precum şi înmânarea unor diplome omagiale unor manageri de unităţi industriale remarcate în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor.
De asemenea, au fost premiate loturile sportive participante la Cupa 13 Septembrie, iar copiii prezenţi la festivităţi au avut posibilitatea să admire echipamentele pompierilor şi să se plimbe cu o maşină de intervenţie prin curtea ISU.
Pompierii spun că cea mai mare satisfacţie este aceea de a salva vieţi.
Însă şi pregătirea lor pentru intervenţii este dificilă, prespunând 5-6 ore de antrenamente zilnic.
Împuternicitul inspectorului şef al ISU, colonel Ovidiu Găzdac, a subliniat că este mândru să constate că la ora actuală, pompierii sunt pe primul loc în încrederea cetăţenilor din România.
Acesta a arătat că municipiul Târgu Mureş este un deschizător de drumuri în România, în privinţa colaborării cu medicina de urgenţă, prin crearea SMURD.
Preşedintele CJ Mureş Lokodi Edita, a reamintit ajutorul dat pompierilor de instituţuia pe care o conduce, în privinţa accesării de fonduri europene pentru dotarea pompierilor cu tehnică de intervenţie de ultima oră.
Valeriu Russu

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:47

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea...

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Ziua Marinei Române – ediția 123
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:43

Ziua Marinei Române – ediția 123

Forţele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediţie a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanţa, Mangalia,...

Ziua Marinei Române – ediția 123
Începe Brașov Jazz & Blues Festival
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:06

Începe Brașov Jazz & Blues Festival

Evenimentul, aflat la cea de-a 13-a ediție, reunește din această seară artiști consacrați și tineri talentați din țară și din...

Începe Brașov Jazz & Blues Festival
La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:04

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. Este a doua ediţie de vacanţă a evenimentului după cea de la Braşov, de...

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 15:02

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc

Evenimentul are loc între 15 și 17 august, în curtea Castelului Mikó, și oferă un loc de întâlnire special pentru iubitorii de știință,...

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 14 august 2025, 13:05

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX

Festivalul Internațional de Chitară Harmonia Cordis aniversează anul acesta două decenii de existență. Evenimentul se desfășoară până pe...

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Eveniment joi, 14 august 2025, 12:27

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu

Evenimentul, care a ajuns la a treia ediție, are loc în perioada 15-17 august, în Casa Artiștilor din satul Măgura, aparținător comunei...

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 14:05

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala

O nouă ediţie a Festivalului Kuriozum, care celebrează diversitatea culturală, va avea loc în perioada 15-17 august la castelul Mikes din...

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala