Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Bazin Olimpic inaugurat azi la Târgu Mureș

Publicat de Corina Muntean, 30 iulie 2021, 11:50 / actualizat: 7 iunie 2022, 14:05

   13 ani au trecut de la inițierea acestui proiect, lucrările fiind începute în iulie 2019.

Bazinul, al doilea din țară la capacitate, are 3.800 de metri pătrați construiți și se va adresa nu numai sportivilor de performanță, ci și târgumureșenilor care doresc să facă mișcare.

Până atunci vor mai trece însă 2-3 luni, a precizat directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu Mureș, Cosmin Pop.

Deabia astăzi a fost preluată investiția de la Ministerul Dezvoltării, urmând să fie făcute autorizările, angajările de personal și aprobarea unei rectificări bugetare pentru salarii, spune Cosmin Pop:

Avem două bazine, unul de 50 de metri pe 25 și unul de încălzire de 25 m pe 12,5 m și gradene cu locuri – 760, probabil al doilea din țară ca și capacitate pentru că cel mai mare este cel din Otopeni care are 2.000 de locuri. Nici nu se justifica să facem la Târgu-Mureș atât de mare. Finanțarea acestui proiect s-a făcut de Compania Națională de Investiții. Noi suntem doar beneficiarul final dar pot să vă spun că investiția se apropie de circa 50 de milioane de lei. Vor avea acces și târgumureșenii care vor să înoate dar și sportivii. Noi ne bazăm foarte mult pe prezența târgumureșenilor în bazin pentru că fără ei nu-l putem întreține.

La inaugurare au participat viceprim-ministrul Kelemen Hunor, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, subsecretarul de stat la Ministerul Tineretului și Sportului, Cristian Emilian Ghiță, consilierul de stat, Borbély László, alte oficialități de stat din Guvernul României și Compania Națională de Investiții precum și autoritățile locale, oameni de afaceri și alți invitați.

Cristina Bulbescu

Primăria Brașov accesează peste 86 de milioane de lei pentru închiderea unei rampe de deşeuri industriale
Administraţie miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:05

Primăria Brașov accesează peste 86 de milioane de lei pentru închiderea unei rampe de deşeuri industriale

Aceasta se află pe teritoriul municipiului, în zona industrială, iar în apropierea ei există o altă rampă, de deşeuri menajere, a cărei...

Primăria Brașov accesează peste 86 de milioane de lei pentru închiderea unei rampe de deşeuri industriale
Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 13:00

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar

Prin accesarea de fonduri europene se va realiza un tren metropolitan de legătură între municipiile Braşov şi Sfântu Gheorghe, precum şi cu...

Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar
După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 12:23

După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc

Consiliul Local a aprobat, săptămâna trecută, studiul de fezabilitate pentru viitoarele locuinţe. Acestea vor fi construite în zona Aleea...

După două decenii, două blocuri ANL pentru tineri vor fi construite la Miercurea-Ciuc
A fost prelungită perioada în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi pentru investiţii locale şi termoficare
Administraţie luni, 3 noiembrie 2025, 07:29

A fost prelungită perioada în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi pentru investiţii locale şi termoficare

Autorităţile centrale au prelungit perioada în care primăriile şi consiliile judeţene din ţară pot cere împrumuturi pentru investiţii...

A fost prelungită perioada în care primăriile şi consiliile judeţene pot cere împrumuturi pentru investiţii locale şi termoficare
Administraţie vineri, 31 octombrie 2025, 20:25

Covasna – prefectura sprijină cetăţenii în recuperarea documentelor de muncă

În județul Covasna, prefectura se implică activ sprijinirea cetăţenilor care au lucrat în companiile și instituțiile desființate după 1989,...

Covasna – prefectura sprijină cetăţenii în recuperarea documentelor de muncă
Administraţie vineri, 31 octombrie 2025, 15:35

Avertisment din Harghita: România riscă să piardă fondurile europene 2028–2034 dacă nu se pregătește din timp

Vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, avertizează că România trebuie să înceapă de pe acum pregătirile pentru...

Avertisment din Harghita: România riscă să piardă fondurile europene 2028–2034 dacă nu se pregătește din timp
Administraţie vineri, 31 octombrie 2025, 14:23

CJ Harghita anunţă că au fost semnate contractele pentru întreţinerea de iarnă a drumurilor judeţene

Consiliul Judeţean Harghita a anunţat, astăzi, că judeţul este pregătit pentru sezonul rece, după semnarea contractelor pentru întreţinerea...

CJ Harghita anunţă că au fost semnate contractele pentru întreţinerea de iarnă a drumurilor judeţene
Administraţie joi, 30 octombrie 2025, 19:33

Primăria Sibiu intenţionează interzicerea trotinetelor electrice în parcurile din municipiu în afara pistelor de biciclete

Primăria municipiului Sibiu intenţionează interzicerea circulaţiei cu trotinetele electrice în parcuri, în afara pistelor de biciclete marcate,...

Primăria Sibiu intenţionează interzicerea trotinetelor electrice în parcurile din municipiu în afara pistelor de biciclete