Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Nume în premieră la Festivalul Peninsula de la Târgu Mureş.

Publicat de radiomures, 16 august 2011, 00:00

A IX-a ediţie a celui mai mare festival din România va reuni 70 de concerte în perioada 25-28 august, de la dj renumiţi, la trupe româneşti până la nume mari ale muzicii internaţionale, cum sunt Iggy Pop, Guano Apes sau Within Temptation.
Unii dintre artiştii internaţionali vin pentru prima dată în România, alţii revin chiar în cadrul festivalului, cum este trupa N.O.H.A. care a urcat pe scenă şi anul trecut, a declarat purtătorul de cuvânt al festivalului Tuborg Green Fest Peninsula, Camelia Sisko.

Festivalul va cuprinde programe sportive (de la fotbal, poker, până la moară sau şah, dar şi sporturi extreme), precum şi artă teatrală, prin spectacole de impotrivizaţie susţinute de o trupă de teatru stradal din Ungaria.
La Peninsula 2011 vor fi prezentate şi 23 de filme de foarte scurt metraj (filmuleţe de 30 de secunde), fiind o altă premieră a festivalului. Este vorba de conceptul „Art by Chance” prin care aceste scurt-metraje sunt descoperite de trecători în mod natural, în lume ele sunt proiectate în aeroporturi, staţii de metrou, restaurante, centre comerciale sau festivaluri, cum este Peninsula.
Adela Moldovan

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:47

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea...

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Ziua Marinei Române – ediția 123
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:43

Ziua Marinei Române – ediția 123

Forţele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediţie a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanţa, Mangalia,...

Ziua Marinei Române – ediția 123
Începe Brașov Jazz & Blues Festival
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:06

Începe Brașov Jazz & Blues Festival

Evenimentul, aflat la cea de-a 13-a ediție, reunește din această seară artiști consacrați și tineri talentați din țară și din...

Începe Brașov Jazz & Blues Festival
La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:04

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. Este a doua ediţie de vacanţă a evenimentului după cea de la Braşov, de...

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 15:02

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc

Evenimentul are loc între 15 și 17 august, în curtea Castelului Mikó, și oferă un loc de întâlnire special pentru iubitorii de știință,...

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 14 august 2025, 13:05

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX

Festivalul Internațional de Chitară Harmonia Cordis aniversează anul acesta două decenii de existență. Evenimentul se desfășoară până pe...

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Eveniment joi, 14 august 2025, 12:27

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu

Evenimentul, care a ajuns la a treia ediție, are loc în perioada 15-17 august, în Casa Artiștilor din satul Măgura, aparținător comunei...

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 14:05

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala

O nouă ediţie a Festivalului Kuriozum, care celebrează diversitatea culturală, va avea loc în perioada 15-17 august la castelul Mikes din...

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala