Târgumureșenii sunt invitați să pedaleze pentru un scop bun

Campania de strângere de fonduri a Fundației Comunitare Mureș va avea loc în zilele de 18 și 19 septembrie, prin intermediul bicicliștilor din Tg. Mureș.

La această oră s-a încheiat înscrierea proiectelor, fiind înregistrate 16 cauze ce vor putea fi susținute de voluntarii pe două roți, în educație, cultură, sănătate, sport, protecția mediului și mai ales în servicii sociale, a explicat pentru Radio Tg.Mureș reprezentantul organizatorilor, Imecs Hunor:

Cele mai de succes proiecte sunt cele de sănătate, apoi masă caldă pentru nevoiași, achiziționarea unei autoutilitare cu care să transporte persoanele cu dizabilități, pentru copii cu cancer cu diferite activități în spital, tabere pentru copii cu diabet, burse de studiu pentru tinerii care nu au posibilitatea să meargă la liceu. Mai sunt trei proiecte care acum sunt la modă, să se amenajeze la grădinițe, spații ce se numesc „spații senzoriale”.

Pentru așa-numiții ”ambasadori ai scopului bun”, adică bicicliștii, se vor organiza mai multe probe și activități, în funcție de vârstă și pregătire sportivă, mai spune Imecs Hunor:

Anul acesta pregătim trei evenimente diferite, unul va fi cel obișnuit, cu participanții pedalând prin oraș și trebuie să caute 15 puncte de control. În plus, mai organizăm la Platoul Cornești, pentru profesioniști sau cei cărora le place adrenalina, o urcare pe Platou și împrejurimi, unde vor fi 10 puncte de control pentru a căuta și a scana aceste puncte prin aplicație. Iar pentru cei mici, în centrul orașului, pe 19 septembrie, organizăm activități de educație rutieră, după care va fi ”Marșul juniorilor” și o tragere la sorți.

Participanții se pot înregistra la eveniment folosind aplicația PEDALEAZĂ (iOS, Android), aleg cauza pe care doresc să o susțină, pachetul de start și achită taxa de participare.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Corina Muntean | Citeste articolul

National Geographic difuzează un nou ser...

Parteneri