Campania de vaccinare a Vâltorii Mureșene a fost un succes

Organizatorii Festivalului „Vâltoarea Mureșeană”, alături de DSP Mureș au organizat, la acest sfârșit de săptămână, o campanie de vaccinare destinată celor care doreau să participe la toate evenimentele din cadrul festivalului.

Estimările inițiale ale organizatorilor erau de 15 persoane/zi vaccinate, însă la final numărul a fost dublu.

În cele trei zile, numărul persoanelor vaccinate a ajuns la peste 90, nefiind înregistrate reacții adverse, a precizat pentru Radio Târgu Mureș directorul adjunct al DSP Mureș, dr. Ferencz Lorand:

Nu sunt reacții adverse declarate, conform datelor noastre a fost o campanie de succes, s-au vaccinat 92 de persoane acolo, organizatorii au investit multă energie ca să ofere celor care vor să participe la programul vâltorii, necondiționat și fără impedimente, posibilitatea de a se vaccina.

REPORTER: Vă așteptați să crească numărul de solicitări în perioada următoare?

Eu sper foarte mult ca oamenii să înțeleagă că vaccinul nu este periculos, deocamdată asta este ieșirea din situația epidemică.

La campania organizată în Piața Teatrului din Tg. Mureș în perioada 5-7 august s-a folosit serul Johnson&Johnson.

Acest vaccin poate fi administrat doritorilor și la centrul de vaccinare deschis la Casa de Oaspeți a Primăriei Tg. Mureș.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Accident rutier pe DN15, între Toplița ș...

Stan Lucian | Citeste articolul

Au fost implicate un autocamion și o aut...

Parteneri