Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ședință extraordinară de CL la Tg. Mureș pentru construcția de creșe

Ședință extraordinară de CL la Tg. Mureș pentru construcția de creșe

Publicat de APETRI MARGARETA, 12 august 2021, 12:41

Mâine va avea loc, la Târgu-Mureș, o ședință de Consiliu Local cu trei puncte pe Ordinea de Zi, dintre care unul prevede dezmembrarea unui teren pe care urmează să se construiască două creșe.
Terenul se află pe strada Milcovului, între cartierele Libertății și Rovinari, iar construcția va fi realizată de Ministerul Dezvoltării.
La Târgu-Mureș mai trenează un proiect similar de câțiva ani, în cartierul Unirii, pe strada Apaductului. Aici, investiția a fost aprobată, însă termenul de finalizare este 2023, precizează pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Mureș, Cristina Pruteanu:

Ca planuri de dezvoltare, Municipiul Târgu Mureș are accesate fonduri UE în valoare de aproximativ 11 milioane de lei pentru construcția unei creșe pe strada Apaductului, din cartierul Unirii. În plus, ca urmare a negocierilor pe care primarul Soos Zoltan le-a avut la nivel ministerial, în proxima ședință a Consiliului local, va fi pe ordinea de zi un proiect care prevede dezmembrarea terenului situat pe strada Milcovului, nr.1-5, pentru a putea fi ulterior cedat în favoarea Ministerului Dezvoltării în vederea construcției a două creșe.

Municipiul Târgu-Mureș se confruntă cu o criză a locurilor în creșe, din cauza pandemiei, numărul maxim de locuri fiind redus la o treime.
Un alt punct de pe Ordinea de Zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local de mâine se referă la aprobarea cererii privind transmiterea Bazinului Olimpic din Târgu-Mureș din administrarea Clubului Sportiv „Mureșul” în domeniul public al Municipiului Târgu-Mureș.
Ultimul punct, se referă la aprobarea PUZ-ului unei investiții private în zona Tudor care prevede construirea unui hotel, cu SPA, piscine, terenuri de tenis și spații de joacă pentru copii.

Cristina Bulbescu

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:32

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură

Pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură, la intrarea în cele mai frecventate trasee montane marcate, Serviciul Salvamont...

Panouri informative pentru siguranţa turiştilor amatori de plimbări în natură
Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:30

Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov

Pe DN73, între Braşov şi Câmpulung, se execută lucrări de modernizare pe toată lungimea sectorului iar circulaţia este restricţionată pe...

Drumarii anunţă că desfăşoară lucrări care necesită restricţii de circulaţie, pe raza de competenţă a DRDP Braşov
2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:27

2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov

Centrul de Excelenţă pentru Copii şi Tineret şi Jucărioteca din cadrul Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov au fost închise în...

2026 va veni şi cu o casă nouă pentru Biblioteca pentru copii din Braşov
Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România
Social marți, 4 noiembrie 2025, 16:25

Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România

Ambasadorul Germaniei în România, Angela Ganninger, a declarat, azi, la Târnăveni, la inaugurarea celei mai moderne fabrici de materiale izolante...

Ambasadorul Germaniei: Companiile germane au rămas cel mai mare investitor străin direct din România
Social marți, 4 noiembrie 2025, 14:50

Depozitul de deșeuri industriale din Triaj, închis cu fonduri europene nerambursabile

Primăria Brașov a depus cererea de finanțare pentru 86 de milioane de lei, bani nerambursabili destinați transformării fostei rampe de deșeuri...

Depozitul de deșeuri industriale din Triaj, închis cu fonduri europene nerambursabile
Social marți, 4 noiembrie 2025, 14:09

Catedrala Naţională poate fi vizitată după programul stabilit de Patriarhie

Patriarhia a anunţat programul de vizitare al Catedralei Naţionale, după ce miercuri, 5 noiembrie, la miezul nopţii, va expira perioada în care...

Catedrala Naţională poate fi vizitată după programul stabilit de Patriarhie
Social marți, 4 noiembrie 2025, 13:00

Campanii de combatere a cerșetoriei în județul Mureș

Direcția de Asistență Socială Sighișoara, cu sprijinul Poliției Locale și al Asociației Perspective Daneș, a derulat luna trecută o amplă...

Campanii de combatere a cerșetoriei în județul Mureș
Social marți, 4 noiembrie 2025, 12:38

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţei familiei muncitorului decedat în Italia

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţe familiei muncitorului român care a murit în Italia după prăbuşirea unei clădiri istorice din...

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis condoleanţei familiei muncitorului decedat în Italia