Târgumureșenii sunt buni platnici

Autoritățile locale spun că peste 2 treimi din locuitorii municipiului și-au achitat deja dările către stat.

Szoverfi Laszlo, director executiv în Primăria Târgu-Mureș:

Referitor la încasări, la această dată, comparativ cu 2020, se constată o ușoară creștere la persoane fizice, de circa 3 la sută, și o creștere considerabilă la persoane juridice unde, de exemplu, la impozitul pe clădiri creșterea este de 12 la sută. Din procentele care rezultă, putem spune că târgumureșeanul este un foarte bun plătitor. Suntem deja, la persoane juridice la 85,4 la sută grad de încasare iar la persoanele fizice 72,5%, în condițiile în care suntem cu 4 luni de zile din acest an.

Reprezentantul Primăriei Tg. Mureș mai constată că față de anul trecut aproape s-a dublat numărul târgumureșenilor care își achit dările online:

Anul acesta a crescut numărul persoanelor care au achitat online impozitele și taxele către municipiul Tg. Mureș, astfel dacă în întreg anul 2020 am avut în jur de 12.500 de plăți totalizând 4,8 milioane de lei, până la această dată sunt deja 17.000 de plăți totalizând 9,6 milioane, deci aproape dublu. Plățile se pot face la ghișeele din incinta primăriei, respectiv la casieriile din str. Cutezanței, Bolyai, pe Kos Karoly unde a fost sediul Energomur și Călărașilor unde este SEIP. Cine are posibilitatea să plătească online o pot face accesând portalurile www.ghiseul.ro sau www.globalpay.ro.

Reprezentanții Primăriei Tg.Mureș mai aduc la cunoștință că 30 septembrie este și termenul scadent pentru al treilea trimestru la taxa de salubrizare, întrodusă în acest an.

Și la acest capitol numărul plătitorilor este unul destul de bun, aproape 63 la sută dintre târgumureșeni achitând deja această taxă.

Valeriu Russu

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Un spectaculos obicei de Paște, la Sânmi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Pogăniciul numit și plugarul, unul din c...

Parteneri