Teste gratuite pentru depistarea cancerelor de sân și de col uterin, în Brașov

Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbarcea” Brașov își diversifică, din această lună, serviciile de imagistică, depistare precoce a cancerului de sân și depistare precoce a leziunilor displazice ale colului uterin.

Astfel, în cadrul Ambulatoriului de specialitate, ca urmare a contractului de finanțare semnat cu Ministerul Sănătății prin CAS Brașov pe anul 2021-2022, sunt oferite trei pachete de servicii.

Primul pachet se adresează pacientelor mai în vârstă și vizează depistarea precoce a cancerului de sân.

Explică managerul spitalului, dr. Mircea Preda.

E un pachet care se oferă pacientelor de peste 50 de ani, mamografie și ecografie mamară, pe baza unui bilet de trimitere, implică efectuarea unei foi de zi, deci practic se face prin internarea de zi. Include mamografie digitală, plus ecografie mamară, plus consult. La aceeași femeie, se poate face acest pachet din doi în doi ani.

Un alt pachet se adresează pacientelor care au deja un test pozitiv pentru infecție cu HPV.

Dr. Mircea Preda:

Al doilea pachet, ca și noutate apărut, este pe partea de depistare de HPV. Se poate face Papanicolau plus genotipare de HPV și secreție vaginală, tot gratuit, dar acolo suntem condiționați de Casa de Asigurări ca pacienta să fi avut înainte un HPV pozitiv.

Tot în cadrul spitalului brașovean se pot realiza investigații, cu costuri reduse, mamografie, ecografie abdominală, mamară și de tiroidă, precum și o investigație imagistică pentru diagnosticarea infertilității.

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în județul Brașov, în 2019, aproape 1.500 de persoane au decedat din cauza tumorilor de diverse tipuri, iar cifra este în ușoară scădere comparativ cu anii precedenți.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri