Gabriela Ruse, a 5-a româncă pe tabloul principal la US Open

România va avea cinci reprezentante în proba de simplu a turneului US Open, ultimul de Grand Slam al anului, programat să înceapă luni, 30 august, la New York.

Gabriela Ruse și-a asigurat prezența pe tabloul principal, după victoria cu 6-3, 6-0, în fața italiencei Federica Di Sarra, din ultimul tur al calificărilor. Ruse se alătură astfel celor patru tenismene române calificate direct, respectiv Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Ana Bogdan.

Alte trei românce, Jaqueline Cristian, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au pierdut în ultimul tur al calificărilor.

În primul tur al probei de simplu, Simona Halep, a 12-a favorită, o va avea ca adversară în primul tur pe italianca Camila Georgi (36 WTA), Sorana Cîrstea o va înfrunta pe rusoaica Veronika Kudermetova (31 WTA), Irina Begu va juca împotriva nemțoaicei Andreea Petkovic (66 WTA), Ana Bogdan, contra spaniolei Rebeka Masarova (231 WTA), iar Gabriela Ruse va evolua împotriva Marketei Voundrousova, din Cehia (40 WTA).

Valeriu Voaideș

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

UMFST Târgu Mureş va şcolariza în premie...

Stan Lucian | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Şti...

Parteneri