Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Violenţe la protestul din capitală !

Publicat de radiomures, 14 ianuarie 2012, 00:00

Jandarmul care a fost rănit, în această seară, la mitingul din Piaţa Universităţii a primit îngrijiri de la medicii de ambulanţă.El a suferit o rană superficială la frunte, a fost pansat şi nu a vrut să părăsească zona în care se afla, a declarat dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti – Ilfov.

Aceasta a adăugat că la miting au mai necesitat îngrijiri alte trei persoane care au acuzat stări de lipotimie.

Jandarmii din Piaţa Universităţii s-au echipat cu căştile de protecţie, după ce unul dintre colegii lor a fost lovit în cap.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat că incidentul în care unul dintre jandarmi a fost rănit la cap este regretabil. El a subliniat că jandarmii se află la Universitate tocmai pentru a preîntâmpina astfel de incidente. Jandarmul, în vârstă de 35 de ani, a fost lovit în cap în timp ce încerca, alături de colegii lui, să readucă manifestanţii pe trotuar, pentru deblocarea traficului rutier.

Agerpres

 

 

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:47

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea...

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Ziua Marinei Române – ediția 123
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:43

Ziua Marinei Române – ediția 123

Forţele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediţie a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanţa, Mangalia,...

Ziua Marinei Române – ediția 123
Începe Brașov Jazz & Blues Festival
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:06

Începe Brașov Jazz & Blues Festival

Evenimentul, aflat la cea de-a 13-a ediție, reunește din această seară artiști consacrați și tineri talentați din țară și din...

Începe Brașov Jazz & Blues Festival
La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:04

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. Este a doua ediţie de vacanţă a evenimentului după cea de la Braşov, de...

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 15:02

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc

Evenimentul are loc între 15 și 17 august, în curtea Castelului Mikó, și oferă un loc de întâlnire special pentru iubitorii de știință,...

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 14 august 2025, 13:05

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX

Festivalul Internațional de Chitară Harmonia Cordis aniversează anul acesta două decenii de existență. Evenimentul se desfășoară până pe...

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Eveniment joi, 14 august 2025, 12:27

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu

Evenimentul, care a ajuns la a treia ediție, are loc în perioada 15-17 august, în Casa Artiștilor din satul Măgura, aparținător comunei...

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 14:05

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala

O nouă ediţie a Festivalului Kuriozum, care celebrează diversitatea culturală, va avea loc în perioada 15-17 august la castelul Mikes din...

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala