Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Opt covăsneni, în drum spre Valea Amazonului.

Publicat de radiomures, 23 aprilie 2012, 00:00 / actualizat: 12 martie 2015, 12:25

Opt covăsneni şi-au propus să plece, în această vară, într-o expediţie pe Valea Amazonului.

Iniţiativa îi aparţine unui profesor de geografie din Sfântu Gheorghe, Karda Zoltan, care în ultimii ani a făcut numeroase călătorii în întreaga lume, fiind atras în mod special de Orient.

Karda Zoltan a declarat că întreaga expediţie va dura aproape 50 de zile, iar plecarea va avea loc în luna iulie.

Echipajul va străbate 7400 de kilometri atât pe uscat, cât şi pe fluviu, urmărindu-l de la  izvoarele aflate în Anzii Peruvieni până la vărsarea în Oceanul Atlantic. Karda Zoltan a declarat că această expediţie reprezintă o „veritabilă ocazie de a vizita ţările aflate de-a lungul Amazonului, de a vedea natura, civilizaţia şi cultura acestora”. Acesta a mai spus că este conştient că expediţia nu va fi una uşoară, fiind pândiţi la tot pasul de „1001 de pericole”.

În urmă cu aproape doi ani, profesorul Karda Zoltan a făcut o expediţie în India pe urmele orientalistului Korosi Csoma Sandor, care în urmă cu două secole a plecat în Asia pentru a căuta originile poporului maghiar. Acesta a luat cu el un săculeţ cu pământ de la casa din Chiuruş a lui Korosi Csoma Sandor şi l-a presărat pe mormântul acestuia din Darjeeling.

Mara Deleanu

 

 

Aproximativ 150 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ au protestat în faţa Ministerului Educaţiei
Social miercuri, 20 august 2025, 17:50

Aproximativ 150 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ au protestat în faţa Ministerului Educaţiei

Aproximativ 150 de cadre didactice şi personal auxiliar din sistemul de învăţământ au protestat, din nou, astăzi, în faţa Ministerului...

Aproximativ 150 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământ au protestat în faţa Ministerului Educaţiei
Rata şomajului din judeţul Brașov, în descreştere în ultimele două luni
Social miercuri, 20 august 2025, 17:48

Rata şomajului din judeţul Brașov, în descreştere în ultimele două luni

Rata şomajului în judeţul Braşov este în uşoară descreştere în ultimele două luni, la sfârşitul lunii iulie fiind de 2,64%, în scădere...

Rata şomajului din judeţul Brașov, în descreştere în ultimele două luni
Elevii din Întorsura Buzăului vor beneficia de gratuitate pe noile autobuze publice locale
Social miercuri, 20 august 2025, 16:55

Elevii din Întorsura Buzăului vor beneficia de gratuitate pe noile autobuze publice locale

Elevii din oraşul Întorsura Buzăului vor beneficia de transport gratuit pe autobuzele publice locale, puse recent în funcţiune, iar...

Elevii din Întorsura Buzăului vor beneficia de gratuitate pe noile autobuze publice locale
Aplicația privind voucherele pentru plata facturilor la energie este funcțională!
Social miercuri, 20 august 2025, 15:57

Aplicația privind voucherele pentru plata facturilor la energie este funcțională!

Aplicația informatică EPIDS, destinată acordării voucherelor pentru plata facturilor la energie este accesibilă, începând de astăzi....

Aplicația privind voucherele pentru plata facturilor la energie este funcțională!
Social miercuri, 20 august 2025, 13:54

Peste 30 de persoane au fost rănite în Mureș în urma accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice

Trotinetele electrice sunt tot mai prezente pe drumurile publice și, odată cu ele, apar și accidentele. Anul acesta, în județul Mureș peste 30...

Peste 30 de persoane au fost rănite în Mureș în urma accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice
Social miercuri, 20 august 2025, 13:51

16 dosare penale, în Band, pentru de abuz de încredere

Polițiștii mureșeni au pust în aplicare, azi, 16 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Band, în cadrul mai multor dosare penale...

16 dosare penale, în Band, pentru de abuz de încredere
Social miercuri, 20 august 2025, 11:44

Grădina Zoologică din Tg. Mureș aniversează 61 de ani de existență

Evenimentele au loc pe 23 august, iar organizatorii au pregătit activități pentru toate vârstele – spectacole de teatru, muzică live, dar...

Grădina Zoologică din Tg. Mureș aniversează 61 de ani de existență
Social miercuri, 20 august 2025, 09:27

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani pentru lucrări de întreținere și modernizare

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani pentru lucrări de întreținere și modernizare, care îi vor asigura...

Lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani pentru lucrări de întreținere și modernizare