Elevii maghiari, în vizită la Palatul Parlamentului.

Elevii maghiari din Harghita, Covasna şi Mureş, premianţi ai concursului de limbă română ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”, au mers astăzi în vizită la Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Cei 33 de elevi provin de la şcoli cu predare exclusiv în limba maghiară din cele trei judeţe şi au primit, în dar, de la Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea Ciuc, pe lângă cărţi şi o vizită de o zi în capitala României.

Copiii s-au declarat încântaţi de ceea ce au văzut la Palatul Parlamentului, de mărimea impresionantă a clădirii dar şi de faptul că de acolo se votează legile ţării. Unii dintre elevi au venit pentru prima oară în Bucureşti şi au spus că oraşul le-a plăcut pentru că este „mare, aglomerat şi are clădiri frumoase”. Concursul „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” a fost iniţiat în urmă cu zece ani de profesoara de limba română Maria Sturzu şi de la ediţie la ediţie numărul elevilor participanţi a crescut. Partenerul tradiţional al întrecerii este Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea Ciuc, care, în ultimii ani, a oferit ca premii cărţi scrise de clasicii literaturii române şi universale.

Ioana Dima

 

 

Sursa: cartefrumoasa.go.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ -REPRIZA DE SEARĂ cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri