Două hectare vor fi împădurite în comuna mureşeană Tăureni.

Echipa „Plantăm fapte bune” şi aproximativ 200 de voluntari vor face o acţiune de împădurire sâmbătă, 7 aprilie, a declarat coordonatorul echipei judeţene a proiectului, Bogdan Lăcan:

Vor fi planţaţi aproximativ 7 000 de puieţi.

Acţiuni de acest fel au avut loc şi anul trecut. Atunci când echipa de proiect a transmis oferte de terenuri pentru împădurit către administraţiile locale, au primit răspuns de la Primăria Nadeş, unde a intervenit deja Ocolul Silvic, de la Sărmaşu, unde suprafaţa de împădurit era foarte mare (66 de ha) şi Primăria Tăureni, care punea la dispoziţie 12 ha.

Ultima variantă a fost aleasă pentru că oferea un orizont de timp mai apropiat, fiind o suprafaţa mai mică.

În toamnă alte suprafeţe din această comună vor fi împădurite, a precizat Bogdan Lăcan.

Prin împădurire terenurilor agricole degradate se aduce o contribuţie importantă la prevenirea alunecărilor, a deşertificării sau inundării.

„Plantăm fapte bune în România” este o iniţiativă a societăţii civile tinere din România, bazată pe voluntariat şi este programată a se derula pe o perioadă de 5 – 7 ani.

Iniţiatorul şi reprezentantul legal al mişcării este Asociaţia EcoAssist, cea care a adus în România şi a organizat prima campanie „Let’s Do It, Romania!”.

Adela Moldovan  

 

 

Sursa: informatia-zilei.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9748RON-0.0003
  • usd 0.1154 1 -0.001

  • chf 5.0370 1 -0.0090

  • aud 3.0641 1 0.0109

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Au început rezervările pentru trenul est...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din 14 iunie, CFR Călători dă startul pr...

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Două volume dedicate Corului 'Madrigal',...

Stan Lucian | Citeste articolul

Două volume dedicate Corului Naţional de...

Parteneri