Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Jurnaliştii au asediat poligonul din Sângeorgiu de Mureş.

Publicat de radiomures, 29 martie 2012, 00:00

Poligonul din Sângeorgiu de Mureş s-a aflat astăzi sub asediul jurnaliştilor.

Preţ de două ore reprezentanţii mass media mureşene s-au întrecut în cadrul tradiţionalei „Cupe a presei” organizată cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române.
Înarmaţi cu spirit de combativitate, dar şi cu pistoale-mitralieră, jurnaliştii mureşeni au ciuruit ţintele ce le-au stat în faţă .
Cei mai buni ţintaşi, dar şi cei mai pacifişti dintre ziarişti se vor alege cu cupe şi diplome, după cum a declarat maiorul Daniel Manea, ofiţer cu relaţii publice la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „col.Sabin Motora” din Tg.Mureş.

Cupa presei la tir a reprezentat doar una din manifestările organizate în aceste zile pentru sărbătorirea Zilei Jandarmeriei Române, marcate an de an la 3 aprilie.
La nivelul judeţului Mureş, luni mai sunt prevăzute depuneri de coroane la Monumentul erolor jandarmi de la Viişoara, iar marţi, 3 aprilie, sunt programate un ceremonial militar şi religios şi diverse manifestări festive cu participarea cadrelor militare de la cele două unităţi de jandarmi din judeţul Mureş.

Sorin Şchiopu.

 

Info Gadget, cu Raluca Creț | Apple Watch Ultra 3
Life-style marți, 16 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Apple Watch Ultra 3

Apple a prezentat recent Watch Ultra 3, cea mai nouă versiune a ceasului său de aventură și activități outdoor, construit pentru utilizatorii...

Info Gadget, cu Raluca Creț | Apple Watch Ultra 3
Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art
Life-style luni, 15 septembrie 2025, 09:20

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art

Anul viitor, Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art, un spațiu dedicat evoluției poveștilor vizuale...

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Los Angeles va deveni gazda unui nou reper cultural: Lucas Museum of Narrative Art
Peste 3,5 milioane de dolari pentru sabia lui Darth Vader
Life-style miercuri, 10 septembrie 2025, 10:36

Peste 3,5 milioane de dolari pentru sabia lui Darth Vader

O sabie cu laser folosită de Darth Vader în filmele originale „Star Wars” a fost vândută la licitație pentru 3,6 milioane de dolari,...

Peste 3,5 milioane de dolari pentru sabia lui Darth Vader
Info Gadget, cu Raluca Creț | Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online
Life-style marți, 9 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online

Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online, prin lansarea „Copilot Mode” în...

Info Gadget, cu Raluca Creț | Microsoft face un pas decisiv în integrarea inteligenței artificiale în experiența de navigare online
Life-style luni, 8 septembrie 2025, 09:20

Minutul de Viitor, cu Raluca Creț | Vaticanul a transformat Bazilica Sfântul Petru într-un spațiu accesibil virtual pentru întreaga lume

Vaticanul a transformat Bazilica Sfântul Petru într-un spațiu accesibil virtual pentru întreaga lume, prin intermediul unui model AI...

Minutul de Viitor, cu Raluca Creț | Vaticanul a transformat Bazilica Sfântul Petru într-un spațiu accesibil virtual pentru întreaga lume
Life-style vineri, 5 septembrie 2025, 10:34

Legendarul designer Giorgio Armani a murit la 91 de ani

Mii de persoane au adus un ultim omagiu designerului de modă italian Giorgio Armani, considerat un simbol al eleganței italiene, care a încetat...

Legendarul designer Giorgio Armani a murit la 91 de ani
Life-style marți, 2 septembrie 2025, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | Gemini Live, asistentul conversațional al celor de la Google

Inteligența artificială devine tot mai prezentă în viața noastră de zi cu zi, iar Google face încă un pas important în această direcție....

Info Gadget, cu Raluca Creț | Gemini Live, asistentul conversațional al celor de la Google
Life-style luni, 1 septembrie 2025, 09:20

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Expoziția Mondială Osaka Kansai 2025

La Expoziția Mondială Osaka Kansai 2025, publicul a fost surprins de un prototip neobișnuit și inovator: o „mașină de spălat oameni” care...

Minutul de viitor, cu Raluca Creț | Expoziția Mondială Osaka Kansai 2025