Bursele restante ale elevilor tg.mureșeni vor fi plătite anul acesta

Este vorba de bursele de merit ale elevilor pentru anul școlar 2019-2020 pentru care instanța de judecată a dat o hotărâre definitivă zilele trecute.

Inițial, Consiliul Local a decis să acorde bursa de merit doar elevilor cu media generală peste 9,00, în condițiile în care criteriile stabilite de Ministerul Educației prevăd media minimă 8,50.

În luna martie, anul acesta, Instituția Prefectului a contestat decizia CL iar acum Primăria Târgu-Mureș are de achitat peste trei milioane de lei, sume restante elevilor cu medii peste 8,50 care învață în școlile târgumurșene.

Bursele pe ambele semestre din anul școlar 2020-2021 au fost, însă, integral plătite a explicat pentru Radio Tg.Mureș șeful Direcției Școli a Primăriei Târgu Mureș, Horațiu Lobonț:

Totalul burselor virate de Municipiul Târgu Mureș și aprobate în ședințele de Consiliu Local este de 8.013.510 lei. Bursa de merit este de 130 de lei și aici se încadrează majoritatea elevilor. În primul semestru avem 6.290 de elevi, și în semestrul II 8.933 de elevi. Nu suntem la zi, mai avem de plătit bursele pentru 2019-2020. Anul acesta se vor plăti și acele burse.

Primăria Târgu-Mureș achită patru tipuri de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar.

Este vorba de bursele sociale, 100 de lei pe lună, bursele de studiu, 120 de lei pe lună, bursele de merit 130 de lei pe lună și bursele de performanță de care au beneficiat doar 27 de elevi târgumureșeni în anul școlar trecut.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Defect stilistic constând în abundența i...

Parteneri