Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Reorganizarea spitalelor, dezbătută astăzi la Tg.Mureş

Publicat de radiomures, 25 mai 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:36

Sesiunea de conferinţe cu tema „Spitalul public, între anacronism şi eficienţă. Modele şi soluţii de reorganizare”a fost organizată de Fundaţia Amfiteatru şi Revista medicală Eu.Ro.

La lucrări a luat parte şi ministrul Sănătăţii, dr. Vasile Cepoi, care susţine reorganizarea spitalelor publice ca soluţie pentru creşterea calităţii actului medical.

În primul rând,  spitalele trebuie transformate în instituţii nebugetare, ceea ce nu înseamnă privatizare,  dar permite o mai bună remunerare a personalului medical, spune ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.

La întâlnirea de astăzi de la Tîrgu-Mureş au participat o serie de specialişti din sistemul sanitar public românesc, dar şi reprezentanţi ai pacienţilor.

Aceştia din urmă spun că este pentru prima dată când sunt consultaţi de Ministerul Sănătăţii cu privire la alcătuirea noii legi,  iar soluţia nebugetării spitalelor pare ideală atât pentru pacient, cât şi pentru medic, care va fi plătit în funcţie de performanţe.

Cu toate acestea, şpaga sau plăţile informale nu vor dispărea din cauza mentalitatea pacienţilor,  spune preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor , Vasile Barbu, care este şi secretarul general al Alianţei pentru Sănătate din România.

Noua lege a sănătăţii va fi elaborată până la sfârşitul lunii iunie, în urma consultărilor. După alegeri ea va fi prezentată Guvernului spre aprobare.

Proiectul de lege va fi publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii pentru dezbatere publică,  în iulie şi august,  iar în septembrie va intra în Parlament.

Cristina Bulbescu

 

 

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 11:23

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

O ciupercă se răspândește rapid în spitalele din Europa, iar 5 țări, Spania, Grecia, Italia, România și Germania, au concentrat majoritatea...

Raport al Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Sănătate vineri, 12 septembrie 2025, 07:34

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția guvernului,...

Bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu 20 de milioane de lei
Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:09

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă...

Guvernul va aproba în şedinţa de astăzi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate joi, 11 septembrie 2025, 10:07

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a publicat ieri în transparenţă decizională ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35...

Ministerul Sănătăţii a publicat ordinul de ministru care va permite includerea în listele compensate a 35 de medicamente noi
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 17:00

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC

Deja de doi ani se fac la Miercurea Ciuc trombolize pentru pacienții cu AVC, iar în viitorul apropiat urmează să fie efectuate și alte...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, acceptat în Programul național pentru AVC
Sănătate miercuri, 10 septembrie 2025, 12:10

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean

Un pacient din județul Mureș a fost diagnosticat la o clinică privată, în urmă cu 8 ani, cu cancer de prostată și a primit recomandarea unei...

Decizie fără precedent a Curții Europene de Justiție în cazul unui pacient mureșean
Sănătate vineri, 5 septembrie 2025, 08:59

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+

Centrul de Transfuzie Sanguină Mureş a făcut un apel public la donatori pentru a contribui la refacerea rezervei de sânge, după ce s-a semnalat...

Mureş: Centrul de Transfuzie Sanguină, apel la donatori după scăderea stocului de sânge din grupa A+
Sănătate miercuri, 3 septembrie 2025, 16:40

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat azi că una dintre priorităţile sale o reprezintă creşterea accesului pacienţilor la...

Rogobete: Am extins reţeaua de spitale care pot trata pacienţii cu AVC