Burse de excelenţă pentru profesori

Este propunerea consilierului local liberal Mădălin Guruianu. El a depus, azi, un proiect de hotărâre prin care propune ca, începând de anul viitor, cei mai merituoşi dascăli din Sfântu Gheorghe să fie recompensaţi financiar pentru implicarea şi performanţele muncii lor. Mădălin Guruianu consideră că aceste burse sunt importante nu atât pentru valoarea lor în bani, cât pentru încărcătura simbolică, reprezentând în fapt o recunoaştere a meritelor dascălilor care îşi încurajează elevii să exceleze.

Proiectul de hotărâre, care urmează să fie suspus dezbaterii în următoarea şedinţă, prevede ca anual Consiliul local Sfântu Gheorghe să acorde câte cinci burse de excelenţă pentru profesori, în valoare de 3000 de lei fiecare.

Guruianu a menţionat că ideea de a propune instituirea acestor burse i-a venit după ce una dintre fostele eleve ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Ştefania Ursică, a fost medaliată cu aur la Olimpiada Internatională de Geografie din acest an, iar un merit deosebit la obţinerea acestei performanţe l-a avut profesorul ei, Ioan Răduţă.

Mădălin Guruianu a fost cel care în anul 2009 a convins Consiliul local Sfântu Gheorghe să instituie Bursele de excelenţă pentru elevi, după ce unul dintre absolvenţii Colegiului „Szekely Miko”, Szerzo Peter, a obţinut aur la Olimpiada internaţională de Fizică din Mexic.

Mara Deleanu

 

 

Sursa: guruianu.blogspot.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

O ambulanță aflată în misiune a luat foc...

Stan Lucian | Citeste articolul

În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni ...

Parteneri