Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Rezultate bune ale proiectului “Pedalează pentru un scop bun”

Publicat de radiomures, 25 septembrie 2012, 00:00

În contul proiectului, iniţiat de fundaţia Comunitară Covasna în scopul sprijinirii a patru sportivi talentaţi din Sfântu Gheorghe, s-au adunat peste 5.200 de lei, care le vor fi acordaţi sub formă de burse. La această acţiune au participat 71 de biciclişti care au pedalat în total aproape 2000 de kilometri. Fiecare kilometru s-a „transformat” în bani pentru că Fundaţia Comunitară a cumpărat fiecare cursă din banii adunaţi din donaţii şi sponsorizări.  Preşedinta Fundaţiei, Bereczki Kinga a declarat că cel mai mare câştig este faptul că proiectul „Pedalează pentru un scop bun” a reuşit să actizeze membrii comunităţii locale şi să-i responsabilizeze.

Fundaţia a iniţiat în ultimii ani mai multe proiecte comunitare,  printre care „Sănătate şi prosperitate”, „Eşti tânăr, fii activ”. „Fii motorul comunităţii tale”‘, „Fii activ pentru Covasna” şi „Carduri comunitare” prin intermediul cărora şi-a propus să promoveze voluntariatul, să susţină iniţiativele locale şi să dezvolte „patriotismul local”.

Mara Deleanu 

 

 

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:47

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, moment care amintește de plecarea Sfintei Fecioare Maria din lumea...

Creștinii cinstesc astăzi Adormirea Maicii Domnului
Ziua Marinei Române – ediția 123
Eveniment vineri, 15 august 2025, 14:43

Ziua Marinei Române – ediția 123

Forţele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediţie a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanţa, Mangalia,...

Ziua Marinei Române – ediția 123
Începe Brașov Jazz & Blues Festival
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:06

Începe Brașov Jazz & Blues Festival

Evenimentul, aflat la cea de-a 13-a ediție, reunește din această seară artiști consacrați și tineri talentați din țară și din...

Începe Brașov Jazz & Blues Festival
La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:04

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. Este a doua ediţie de vacanţă a evenimentului după cea de la Braşov, de...

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 15:02

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc

Evenimentul are loc între 15 și 17 august, în curtea Castelului Mikó, și oferă un loc de întâlnire special pentru iubitorii de știință,...

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 14 august 2025, 13:05

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX

Festivalul Internațional de Chitară Harmonia Cordis aniversează anul acesta două decenii de existență. Evenimentul se desfășoară până pe...

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Eveniment joi, 14 august 2025, 12:27

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu

Evenimentul, care a ajuns la a treia ediție, are loc în perioada 15-17 august, în Casa Artiștilor din satul Măgura, aparținător comunei...

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 14:05

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala

O nouă ediţie a Festivalului Kuriozum, care celebrează diversitatea culturală, va avea loc în perioada 15-17 august la castelul Mikes din...

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala