Boosterul cu Moderna se va face cu jumătate de doză

În urmă cu puțin timp coordonatorul campaniei de vaccinare din România a anunțat că în cursul acestei săptămâni va avea loc o ședință în cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare în care va fi adoptată recomandarea Agenției Europene a Medicamentului privind boosterul cu Moderna.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat utilizarea dozei de booster, pentru persoanele care au primit prima schemă de vaccinare cu vaccinul de la Moderna, după minim șase-opt luni de la doza 2. O precizare este legată de faptul că pentru doza de rapel, doza booster, se recomandă o doză înjumătățită față de doza care s-a folosit la schema inițială.

Tot în această săptămână se va decide protocolul de urmat pentru persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson & Johnson în monodoză. Gheorghiță a precizat că probabil se va recomanda tot un vaccin pe bază de ARN mesager, însă nu este exclus să fie făcut un vaccin cu aceeași tehnologie, adică cu Johnson & Johnson, având în vedere că datele de imunogenitate și de siguranță sunt foarte bune.

Cel mai târziu, vineri, va fi anunțată recomandarea în acest sens.

Bianca Tomuț

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Directorul Teatrului ”Ariel”, Gavril Cad...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Directorul Teatrului pentru Copii şi Tin...

Parteneri