Burse de excelenţă pentru elevii din Sfântu Gheorghe

Consiliul local va acorda, în acest an, cinci burse de excelenţă elevilor din ultimul an de liceu care au obţinut rezultate foarte bune la învăţătură.

Iniţiatorul proiectului, Mădălin Guruianu a precizat că termenul de depunere a dosarelor este 14 noiembrie a.c, iar la selecţie se va ţine cont de rezultatele la învățătură, de participarea la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale, precum şi de implicarea în acţiuni civice şi de voluntariat.

Pentru aceste burse Consiliul municipal a alocat din bugetul local suma de 15.000 de lei, prin urmare fiecare bursier va primi câte 3.000 de lei.

Regulamentul de acordare a burselor se găseşte pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe.

Printre bursierii anilor anteriori s-a numărat Szerzo Peter, absolvent al Colegiului Teoretic „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, care în iulie 2009 a câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Fizică din Mexic. Anul acesta, Mădălin Guruianu a propus Consiliului local să acorde o bursă specială fostei eleve a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Ştefania Ursică, care în vară a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internatională de Geografie.

Guruianu consideră că şi profesorii care se implică în pregătirea elevilor şi îi ajută să exceleze ar trebui să fie recompensaţi financiar de Consiliul local pe baza rezultatelor obţinute.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: studentie.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00089
  • usd 0.1165 1 0.00040

  • chf 5.0892 1 -0.0017

  • aud 3.0493 1 -0.0009

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

10 milioane de lei din PNRR pentru reduc...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Institutul de Urgență pentru Boli Car...

Protest BNS la Guvern pentru reducerea i...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproximativ 4000 de sindicaliști din toa...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Participare record la a șasea ediție Mur...

Stan Lucian | Citeste articolul

Evenimentul de ieri a adunat în centrul ...

Parteneri