Specialist mureșean: vârful valului 4 a fost depășit acum două săptămâni

Este ceea ce a constatat cercetătorul mureșean, Mihaly Imre având ca bază modelele statistice existente la această dată și în lipsa unei testări masive a populației.

Infectările scad de la o zi la alta însă numărul cazurilor grave rămâne ridicat la ATI.

Practic, în circa o lună și jumătate numărul cazurilor va fi mult redus, afirmă medicul de boli interne și cercetător SARS-CoV-2 în cadrul UMFST Târgu Mureș, Mihaly Imre:

Suntem trecuți deja de vârful acestui val de circa două săptămâni, deci aproximativ în 15 octombrie a fost chiar vârful valului. Numerele deja scad, deci numărul real al celor infectați, și asta înseamnă că în circa 6-8 săptămâni acest val se va domoli deja la un nivel la care sistemul sanitar va putea face față mult mai ușor.

Se vorbește, însă, la această dată, și de un val 5 al pandemiei cu coronavirus. Acest lucru a fost anunțat, de altfel, și de coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, medicul Valeriu Gheorghiță care afirmă că perioada sezonului rece este favorabilă răspândirii SARS-CoV-2. Asistăm deja și la o tendință a creșterii cazurilor de Covid și în alte țări.

În România, e posibil ca această tulpină deja să fie în circulație, crede medicul mureșean, Mihaly Imre:

Legat de acest val 5, ar trebui să secvențiem acest virus, să evaluăm pacienții noștri mult mai des și mult mai intensiv pentru că, din păcate, noi nu știm dacă în România, în continuare, avem varianta Delta sau avem o altă variantă., Semnalele care au venit de la spitalele din Iași au fost că avem câțiva pacienți care au evoluat diferit față de ceea ce s-a văzut înainte și anume s-au agravat foarte rapid, adică în câteva minute a apărut o agravare foarte importantă a stării generale ceea ce dă un semnal că acest virus sau poate o variantă a acestui virus ar putea să fie prezentă deja în România.

Specialiștii apreciază că noua tulpină a coronavirusului, ce va genera valul 5, va fi mai contagioasă și mai agresivă decât cele de până acum.

Cristina Bulbescu

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri