Braşov: expoziţie despre fabricarea şi consumul băuturilor alcoolice

La Muzeul de Istorie din Braşov a fost vernisată astăzi o expoziţie despre fabricarea şi consumul băuturilor alcoolice.

Intitulată „Alcoolul, plăcere şi viciu în Braşovul de odinioară”, expoziţia este găzduită de Casa Sfatului din municipiu. Muzeograful Cristina Tănase a precizat că  demersul expoziţional aduce în faţa publicului un proiect inedit, care vizează fabricarea şi consumul băuturilor alcoolice la Braşov şi urmăreşte evoluţia acestora din Evul Mediu şi până în perioada regimului comunist. După apariţia hanurilor, în secolul al XV-lea, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea la Braşov sunt atestaţi documentar berarii şi rachierii. Alături de fierbătoriile de bere, documentele amintesc de velniţele sau povernele de făcut rachiu. Acesta se producea din tescovină sau drojdie, iar ţuica din prune. Vânzarea acestor produse se făcea în cadru instituţionalizat, Braşovul deţinând o cârciumă a oraşului supranumită «Casa de beţie». Creşterea numărului populaţiei a dus apoi la o creştere a cantităţii de băuturi alcoolice fabricate în oraş sau aduse de pe alte meleaguri spre a fi comercializate pe piaţa locală. Tendinţele modei apusene, în special cele de factură vieneză, au dus la apariţia cafenelelor, hotelurilor şi restaurantelor, localuri elegante în care orăşenii pretenţioşi petreceau o parte a timpului liber în compania muzicii. Localurile cele mai numeroase şi cu cea mai mare arie de răspândire au fost cârciumile.

Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie 2013.

Adrian Munteanu

 

 

Sursa: orasul-brasov.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON-0.0008
  • usd 0.1161 1 -0.0001

  • chf 5.0733 1 -0.0040

  • aud 3.0569 1 0.00320

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Academia Română a înfiinţat un Departame...

Stan Lucian | Citeste articolul

Acesta va efectua studii interdisciplina...

Parteneri