Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Zi politică agitată ieri pentru formarea viitorului guvern, cu negocieri amânate şi cu şedinţe neprogramate ale conducerilor PSD si PNL

Zi politică agitată ieri pentru formarea viitorului guvern, cu negocieri amânate şi cu şedinţe neprogramate ale conducerilor PSD si PNL

Publicat de MIRELA ROTAR, 18 noiembrie 2021, 07:51

Problema este că ambele formaţiuni ar vrea să preia prima conducerea prin rotaţie a Executivului.

Până la urmă s-a incheiat tot indecis spre seară, cu declaraţii contradictorii ale liderului liberal, pe de o parte, dar cu o promisiune a preşedintelui PSD că săptămâna viitoare vom avea până la urmă un guvern cu puteri depline.

Liderii PSD şi PNL sunt de acord cu ocuparea funcţiei de premier prin rotaţie, dar nu reuşesc să se înţeleagă asupra numelui care va începe acest mecanism. Social-democraţii au decis că preşedintele partidului este propunerea pentru funcţia de premier şi au lăsat să se înţeleagă că sunt îndreptăţiţi să ocupe prima dată această funcţie, ţinând cont de ponderea mandatelor în parlament.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări aseară, la finalul unei zile marcate de discuţii şi negocieri, că România va avea un guvern cu puteri depline săptămâna viitoare:

Este şi o obligaţie, deja lumea nu mai are răbdare. E o problemă şi la Ministerul Sănătăţii şi la fondul de pensii, deci toţi preşedinţii care reprezintă această coaliţie sunt de acord că săptămâna viitoare România va avea un guvern.

În schimb, liberalii insistă că prima propunere de premier ar trebui să le aparţină. Liderul PNL, Florin Cîţu, explica faptul că liberalii deja au făcut anumite concesii în negocierile cu social-democraţii:

Deocamdată, problema pe care o avem nu este numele, problema este că avem două partide care vor să fie primele în rotativă. În PNL, aşa cum am aprobat, decizia este orice membru al Partidului Naţional Liberal. Mai flexibil de atât nu se poate. În acest moment sunt două partide care doresc să aibă prima opţiune. Numele nu contează, poate să fie oricine. Avem o decizie a Consiliului Naţional, care spune foarte clar – preşedintele partidului este propunerea de premier.

Florin Cîţu mai spunea că cele trei partide vor merge la Palatul Cotroceni cu un singur nume drept propunere de premier. Cel mai probabil, astăzi vor fi reluate negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR pe tema programului comun de guvernare şi a acordului politic de colaborare.

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 19:33

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume

Guvernul a semnat, astăzi, un acord pentru construcţia acesteia cu gigantul Rheinmetall, unul dintre cei mai mari producători de echipamente de...

România va avea cea mai modernă fabrică de pulberi pentru muniţie din lume
Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:37

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, critică modul în care Curtea de Conturi analizează statutul localităţilor din România,...

Covasna/Antal Arpad: Nu putem decide de la Bucureşti care localitate e oraş şi care e comună doar uitându-ne în Excel
Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:26

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei, potrivit unui proiect de lege...

Medicii care răspândesc informaţii false în spaţiul public şi-ar putea pierde dreptul de exercitare a profesiei
Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 17:23

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni, a anunţat la Radio România, ministrul Educaţiei şi...

Programele şcolare pentru liceu ar putea fi prezentate până la finalul acestei luni
Politic luni, 3 noiembrie 2025, 07:39

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR

Guvernul a transmis aseară târziu că prim ministrul va cere conducerilor celor două Camere reprogramarea dezbaterilor din cadrul „Orei...

Premierul Ilie Bolojan nu va merge astăzi în Parlament la solicitarea PSD şi AUR
Politic duminică, 2 noiembrie 2025, 15:12

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România

Premierul Ilie Bolojan este așteptat mâine, în Parlament, începând cu ora 16:00, pentru a da explicații cu privire la decizia Statelor Unite...

Premierul, așteptat luni, în Parlament, pentru explicații cu privire la decizia SUA de a retrage o parte din trupele staționate în România
Politic joi, 30 octombrie 2025, 19:36

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul

‘Colectiv’ nu este doar o amintire dureroasă pe care avem datoria să nu o uităm, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de...

Colectiv nu este doar o amintire dureroasă, ci şi un simbol al nevoii de a creşte nivelul de responsabilitate, spune premierul
Politic joi, 30 octombrie 2025, 17:12

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi la Gorj că îl aşteaptă pe premierul Ilie Bolojan să vină în Parlament...

Social-democraţii cer explicaţii de la guvern privind retragerea unor militari americani din România