Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 23 noiembrie

Publicat de Corina Muntean, 23 noiembrie 2021, 06:00

– Este cea de-a 327-a zi a lui 2021. Au rămas 38 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:35 şi va apune la ora 16:41.

– Astăzi e „Ziua Economiştilor din România”, care semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, în 23 noiembrie/5 decembrie 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”. Marcarea zilei a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER).

– În 534 î.Hr. Pisistrate, tiran al Atenei, a organizat primele reprezentaţii de teatru, astfel că 23 noiembrie 534 î.Hr. este, conform istoricilor, ziua în care s-a născut tragedia greacă. În 1248 armatele spaniole, conduse de regele Ferdinand al III-lea de Castilia, i-au izgonit pe mauri din Sevilla, în cadrul Reconquistei – încercarea regatelor creştine din nordul Hispaniei (Spania şi Portugalia de astăzi) de a recuceri Peninsula Iberică.

– Pe 23 noiembrie 1644, la Londra, a fost publicată „Areopagitica”, scrisă de poetul şi savantul englez John Milton, una dintre cele mai elocvente lucrări de apărare a libertății presei, deoarece multe dintre principiile sale exprimate formează baza pentru justificările moderne ale acestui drept.

– La data de 23 noiembrie 1710 începea, în Moldova, cea de-a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir (până pe 11 iulie 1711), iar în 1889 a fost instalat, în cazinoul „Palais Royale Saloon” din oraşul american San Francisco, primul tonomat cu fise din lume, creaţia lui Louis T. Glass, proprietarul companiei Pacific Phonograph, căruia i-a venit năstruşnica idee că un aparat ar putea încânta clienţii cluburilor cu şlagărele vremii, evident contra cost.

– În timpul Primului Război Mondial, pe 23 noiembrie 1916, armatele germano-austo-ungare, conduse de feldmareşalul german Anton Ludwig August von Mackensen, au ocupat Bucureştiul, iar trupele germane ocupau Ploieştiul, unde 26 de instalații de rafinare a petrolului, ca și toate sondele şi rezervoarele din schele și rafinării, fuseseră distruse de români la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline. La 23 noiembrie 1940 generalul Ion Antonescu, șeful statului român, a parafat, la Berlin, aderarea României la Pactul Tripartit, încheiat pe 27 septembrie 1940 între Germania, Italia și Japonia.

– În 1945 a luat sfârșit sistemul de raționalizare a alimentelor impus în SUA, pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, iar la 23 noiembrie 1980 mai multe cutremure au zguduit sudul Italiei, omorând circa 4.800 de oameni. În anul 1991 celebrul muzician britanic Freddie Mercury a anunțat că are SIDA, murind a doua zi, iar la 23 noiembrie 1996 un avion etiopian de tip „Boeing 767” cu 127 de pasageri la bord a fost deturnat şi, în lipsă de combustibil, s-a prăbușit în Oceanul Indian. În 1997 România şi Ungaria au fost admise în Consiliul Uniunii Europene ca membre cu drepturi şi obligaţii depline în domeniul educaţiei, instruirii şi tineretului.

– La 23 noiembrie 2002 președintele american George W. Bush a sosit la București, într-o vizită oficială, fiind cel de-al patrulea președinte al SUA care a vizitat România, după Gerald Ford, Richard Nixon și Bill Clinton.

– La data de 23 noiembrie 2003, președintele Georgiei, Eduard Șevardnadze, a demisionat, punând capăt „Revoluției Trandafirilor”, după trei săptămâni de proteste ale opoziției, inițiate în ziua de 2 noiembrie.

– La 23 noiembrie s-au născut: politicianul american Abraham Baldwin, unul dintre părinții fondatori ai SUA (1754); omul politic francez François Noël Babeuf, reprezentant al socialismului extremist în Revoluţia franceză (1760); militarul și președintele american Franklin Pierce (1804); fizicianul olandez Johannes Diderik van der Waals, laureat Nobel (1837); banditul american Billy The Kid, care ar fi ucis prima dată la 12 ani și ar fi împușcat 27 de oameni înainte de a fi împlinit 21 de ani (1859); politicianul şi jurnalistul suedez Karl Hjalmar Branting, laureat Nobel (1860); fizicianul și inginerul danez Valdemar Poulsen, primul care a înregistrat cuvântul pe fir magnetic (1869); compozitorul spaniol Manuel de Falla (1876); fizicianul englez Henry Moseley (1887); actorul american Harpo [Adolph] Marx, membru, alături de fraţii săi, Chico, Groucho şi Zeppo, al grupului „Marx Brothers” (1888); scriitorul indian Nirad Chaudhuri, realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune (1897); inginerul român Constantin N. Dinculescu, care a condus lucrările de proiectare şi execuţie a multor termocentrale şi centrale hidroelectrice (1898); eseistul, criticul literar şi de artă, memorialistul şi traducătorul român Petru Comarnescu (1905); actorul britanic de film Michael Gough (1916); poetul, traducătorul și eseistul român de origine evreiască Paul Celan (1920); episcopul român Emilian Birdaş, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi fost episcop de Alba Iulia (1921); preotul ortodox român Gheorghe Calciu-Dumitreasa, disident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului (1925); mimul, actorul, scenaristul şi regizorul francez de film Pierre Étaix (1928); poetul portughez Herberto Helder (1930); istoricul literar şi editorul român Stancu Ilin (1933); compozitorul şi dirijorul polonez Krzysztof Penderecki (1933); omul politic român Dan Marţian, membru fondator al Frontului Salvării Naţionale şi primul preşedinte postdecembrist al Camerei Deputaţilor (1935); părintele Vladimir, mitropolit al Kievului şi Întregii Ucraine (1935); criticul şi istoricul literar român Zaharia Sângeorzan (1939); actorul, scenaristul, regizorul şi producătorul italian de film Franco Nero (1941); poetul, criticul de teatru, editorul și traducătorul irlandez Derek Mahon (1941); pianista gruzină Elisabeth Leonskaja (1945); pictorul bisericesc român și restauratorul Grigore Popescu-Muscel (1945); poeta, violista şi diplomata română Grete Tartler (1948); scriitorul, jurnalistul și profesorul român Dan Mucenic (1951); poetul și publicistul român Lucian Perța (1953); compozitorul român Mihai Elekeş, realizator de emisiuni la Radio România Actualități (1954); omul de știință american William G. Kaelin Jr., laureat Nobel pentru Medicină şi Fiziologie (1957); actorul britanic Maxwell Caulfield (1959); actorul francez Vincent Cassel (1966); psihologul și profesorul român Daniel David (1972); fotomodelul şi actriţa britanică Kelly Brook (1979) și actriţa, cântăreaţa și compozitoarea americană Miley Cyrus, fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus (1992).

– În 23 noiembrie au murit: pictorul italian Agnolo Bronzino „Il Bronzino” (1572); pictorul francez Claude Lorrain (1682); astronomul german Johann Elert Bode (1826); scriitorul român Urmuz (1923); poeta şi traducătoarea română Maria Cunțan (1935); scriitorul român Carol Ardeleanu (1949); criticul şi istoricul literar, folcloristul şi traducătorul român I.[lie] E.Torouţiu (1953); pictorul şi graficianul român Jean Alexandru Steriade (1956); prozatorul român Ury Benador (1971); ziaristul şi scriitorul irlandez Cornelius Ryan, corespondent de război (1974); romancierul, jurnalistul, eseistul şi omul politic francez André Malraux (1976); actriţa anglo-indiană Merle Oberon (1979); actorul german de film de origine poloneză Klaus Kinski (1991); regizorul de film, actorul, scenaristul şi producătorul francez Louis Malle (1995); scriitorul româno-francez de origine evreiască Alexandru Vona, autorul romanului „Ferestre zidite” (2004); operatorul român de televiziune Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav (2004); actorul francez Philippe Noiret (2006); actriţa de film şi scriitoarea britanică de origine poloneză Ingrid Pitt (2010); soprana catalană Montserrat Figueras (2011); scenaristul, regizorul, producătorul, actorul şi scriitorul spaniol José Luis Borau (2012); actorul, regizorul şi producătorul american de film şi televiziune Larry Hagman, care a interpretat rolul lui J.R. Ewing din serialul TV „Dallas” (2012); interpretul român de muzică populară Achim Nica (2012); economistul american Douglass North, laureat Nobel (2015); actriţa franceză Hélène Duc (2014); actriţa română Stela Popescu, supranumită „doamna comediei româneşti” (2017) și regizorul britanic de film Nicolas Roeg (2018).

Septimiu Cioloboc

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Eveniment joi, 14 august 2025, 19:04

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România. Este a doua ediţie de vacanţă a evenimentului după cea de la Braşov, de...

La Sibiu s-a deschis oficial Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 14 august 2025, 15:02

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc

Evenimentul are loc între 15 și 17 august, în curtea Castelului Mikó, și oferă un loc de întâlnire special pentru iubitorii de știință,...

Festivalul „Magia Mărgelelor de Sticlă” la Miercurea-Ciuc
Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Eveniment joi, 14 august 2025, 13:05

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX

Festivalul Internațional de Chitară Harmonia Cordis aniversează anul acesta două decenii de existență. Evenimentul se desfășoară până pe...

Al di Meola, Yamandu Costa și Jon Gomm, pe scena Harmonia Cordis XX
Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment joi, 14 august 2025, 12:27

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu

Evenimentul, care a ajuns la a treia ediție, are loc în perioada 15-17 august, în Casa Artiștilor din satul Măgura, aparținător comunei...

Mâine începe Festivalul de artă sacră de la Moieciu
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 14:05

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala

O nouă ediţie a Festivalului Kuriozum, care celebrează diversitatea culturală, va avea loc în perioada 15-17 august la castelul Mikes din...

Covasna: Festivalul Kuriozum celebrează diversitatea culturală la Castelul Mikes de la Zăbala
Eveniment miercuri, 13 august 2025, 11:45

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Ediția Sibiu 2025, 14 – 17 august, Piața Mare

Cea de a doua ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se deschide joi, 14 august, în Piața Mare din Sibiu. Organizat...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Ediția Sibiu 2025, 14 – 17 august, Piața Mare
Eveniment luni, 11 august 2025, 11:11

Mureș: 49 de animale au ars într-un incendiu într-o gospodărie din Aluniș

Focul a izbucnit în această dimineață la o casă de locuit. Au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda cu două...

Mureș: 49 de animale au ars într-un incendiu într-o gospodărie din Aluniș
Eveniment vineri, 8 august 2025, 12:05

Mureș: Tractor răsturnat peste o femeie

Un utilaj agricol s-a răsturnat peste o persoană, astăzi, în localitatea Deda din județul Mureș. Incidentul a avut loc pe strada Valea Caselor....

Mureș: Tractor răsturnat peste o femeie