Instituţia medierii este controversată

Instituţia medierii este agreată de justiţiabili, criticată de avocaţi şi privită neutru de către magistraţi.

Procesul de mediere va intra în vigoare în data de 15 februarie, odată cu noul Cod de procedură civilă.

Cetăţenii sunt de acord cu ideea de a se înţelege înainte de a ajunge la un proces, care oricum va fi lung şi scump.

Oamenii nu înţeleg, încă, mecanismul medierii şi cum se procedează în acest caz.

Avocaţii recunosc că apariţia mediatorului îi privează de nişte venituri.   

De asemenea, au de suferit şi justiţiabilii, pentru că aceşti mediatori nu au pregătire juridică.

Este punctul de vedere al unei doamne avocat, care nu a dorit să-şi decline identitatea.

Preşedintele Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu, susţine că sunt ‘interesante’ prevederile noului Cod de Procedură Civilă privind obligativitatea medierii în anumite cauze.

Ea şi-a exprimat speranţa că această instituţie va degreva activitatea instanţelor de judecată.

Sonia Deaconescu a arătat că, pînă acum, instanţa a avut foarte puţine cauze care s-au rezolvat pe calea medierii.

Valeriu Russu

 

 

Sursa: www.artamedierii.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON0.00039
  • usd 0.1175 1 -0.0002

  • chf 5.0930 1 0.00250

  • aud 1 0

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

600 de mii de euro din PNRR pentru digit...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Serviciul de Ambulanță Județean Mureș a ...

Mișcarea e cel mai bun remediu după mese...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Mersul pe jos, urcatul scărilor, antrena...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Sibiu: Inundaţii în nordul judeţului - t...

Stan Lucian | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Parteneri