Concert Madrigal, dezbateri, concursuri și conferințe, la Zilele UMFST Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș organizează, săptămâna aceasta, Zilele Universității, un eveniment cu tradiție la care este invitată să participe întreaga comunitate academică.

Agenda evenimentelor organizate sub egida Zilelor UMFST 2021 include o serie amplă de manifestări ştiinţifice, educaționale, sociale, culturale și artistice.

În acest an, manifestările sunt în sistem hibrid, multe online, dar unele permit și participarea publicului.

Printre acestea se numără Concertul Corului Madrigal de miercuri seara, găzduit de Palatul Culturii.

Prorectorul UMFST Târgu Mureș, conf. Olah Peter:

Se vor desfășura 4 conferințe mari, cele două tradiționale, sesiunea științifică a cadrelor didactice, respectiv conferința doctoranzilor și a tinerilor doctori, care anul acesta a primit o valență internațională. Avem, de asemenea, un congres de hipertensiune pulmonară, organizat cu participare internațională semnificativă, și anul acesta, tot în cadrul zilelor UMFST, se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Congresului Cardiomed. Avem o serie de worshop-uri științifice, atât pe domeniile medicale, cât și pe domeniile științifice și tehnologice, precum și o serie de evenimente cultural-educative și evenimente artistice, concertul de colinde al studenților și concertul Corului Madrigal.

Calendarul complet al desfășurării evenimentelor din cadrul Zilelor UMFST poate fi consultat pe site-ul universității.

Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

În ultima perioadă, a crescut numărul ap...

Stan Lucian | Citeste articolul

În ultima perioadă, a crescut numărul ap...

Parteneri