Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Guvernul a aprobat creşterea pensiilor din sistemul asigurărilor de stat

Guvernul a aprobat creşterea pensiilor din sistemul asigurărilor de stat
Foto: Foto: gov.ro

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 decembrie 2021, 07:28 / actualizat: 16 decembrie 2021, 21:08

Astfel, 5 milioane de pensionari vor primi de la 1 ianuarie venituri cu 10 la sută mai mari. Şi alocaţiile vor fi majorate, tot de la începutul anului viitor, potrivit actelor normative adoptate ieri care implementează o mare parte din pachetul social inclus în programul de guvernare.

Nu vor aduce însă şi o creştere a puterii de cumpărare ci doar vor oferi protecţie în faţa scumpirilor mari din ultima perioadă, după cum chiar ministrul Muncii a recunoscut.

Pe circuitul de avizare se mai află şi o a treia ordonaţă de urgenţă privind acordarea, luna viitoare, a unui ajutor pentru cei cu pensii mici. Măsura va suţine 2 milioane şi jumătate de pensionari, care vor avea, doar în ianuarie, venitul majorat la 2.200 de lei.

Impactul bugetar al acestui act normativ va fi de aproape 2,6 de miliarde de lei. Deci, în total, şi cu cele două ordonaţe adoptate ieri, eforul bugetar al statului va creşte cu aproape 16 miliarde de lei. Este o sumă considerabilă aşa că nu ar mai fi bani şi pentru alte creşteri de venituri în sectorul de stat.

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării
Politic duminică, 14 septembrie 2025, 11:27

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării

Ministrul apărării a declarat aseară, Liviu-Ionuț Moșteanu , la Antena3 CNN, că Rusia va continua să provoace şi să testeze reacţia...

Rusia va continua să testeze reacția României, spune ministrul Apărării
România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat
Politic sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:40

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat, a anunţat ministrul investiţiilor...

România a transmis oficial către Comisia Europeană Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă renegociat
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române
Politic sâmbătă, 13 septembrie 2025, 11:39

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române, Sorin Lucaci. Diana Buzoianu susţine că...

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis pe directorul Administraţiei Naţionale Apele Române
Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri
Politic miercuri, 10 septembrie 2025, 14:46

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri

Liderii coaliției de guvernare se întâlnesc astăzi de la ora 18:00, după mai multe zile în care s-au înmulțit criticile la adresa politicilor...

Liderii coaliției de guvernare se vor reuni miercuri
Politic miercuri, 10 septembrie 2025, 13:28

AUR a depus o moţiune simplă privind situaţia din sistemul de educaţie

Alianţa pentru Unirea Românilor a depus la Senat astăzi o moţiunea simplă privind situaţia din sistemul de educaţie. Moţiunea intitulată...

AUR a depus o moţiune simplă privind situaţia din sistemul de educaţie
Politic marți, 9 septembrie 2025, 19:46

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare, afirmă Ministrul Muncii după ce declaraţii ale premeirului,...

Nu există o iniţiativă legislativă privind vârsta generală de pensionare
Politic luni, 8 septembrie 2025, 12:55

Parlamentul va dezbate, săptămâna aceasta, un proiect de modificare a Codului Muncii

Pe agendă figurează, de asemenea, un proiect privind introducerea aşa-numitului „majorat digital”, care presupune accesul copiilor cu...

Parlamentul va dezbate, săptămâna aceasta, un proiect de modificare a Codului Muncii
Politic luni, 8 septembrie 2025, 08:37

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva guvernului – au fost respinse, ieri, prin vot.

A fost o şedinţă-maraton, în care plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a dezbătut moţiunile prin care au fost atacate patru...

Cele patru moţiuni de cenzură depuse de opoziţie în Parlament împotriva guvernului – au fost respinse, ieri, prin vot.