Taxele pe 2022 nu vor crește la Reghin

În contextul în care pandemia a afectat economia atât la nivelul veniturilor individuale cât și ale administrațiilor, Primăria Municipiului Reghin a decis să nu majoreze taxele pe care trebuie să le achite cei peste 30.000 de reghineni.

Acesta esta al 2-lea an în care taxele percepute de Primăria Reghin rămân neschimbate. În plus, cetățenii care își plătesc taxele în prima parte a anului vor beneficia în continuare de bonificație. Singura care a crescut pentru majoritatea consumatorilor este taxa de salubrizare, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Reghin, Imola Grama:

Pentru a reduce sarcina fiscală a contribuabililor din municipiul Reghin, primarul municipiului a propus menținerea bonificației acordate persoanelor fizice care achită integral impozitul pe clădiri, teren și autovehicule până în data de 31 martie 2022, la nivelul de 10%.

Taxa de salubrizare care va fi achitată de reghineni a crescut de la 12,22 lei/persoană în 2021 la 13,74 lei/persoană în 2022, iar la consumatorii non-casnici va fi 592,07 lei/tonă.

Majorarea taxei de salubrizare nu este specifică doar municipiului Reghin, ci se va actualiza la nivelul tuturor localităților mureșene.

Vlad Todoran

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri