Festivalul ProEtnica de la Sighişoara încearcă să-şi recupereze prestigiul şi continuitatea

Întrerupt timp de doi ani din motive organizatorice şi financiare, Festivalul Intercultural ProEtnica s-a reluat, în acest an, la Sighişoara, cu ediţia a XI-a.

Reprezentantul organizatorilor, Volker Reiter, de la Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret, a recunoscut că sunt mai puţini turişti decât la alte ediţii şi pentru că festivalul a fost programat la finalul verii.

Lucrul acesta va fi corectat, anul viitor, susţine Volker Reiter.

Printre meşterii prezenţi la Festival, sighişoreanul Tudose Marc sculpta în lemn linguri cu poveşti, adică îi explica clientului semnificaţia fiecărui element simbolic prezent pe lingura de lemn pe care i-o oferea.

O etnie care moare… aşa s-ar defini comunitatea rutenilor din România, prezentă la ProEtnica cu un cor care a interpretat câteva  melodii tradiţionale ale acestei minorităţi.

Şefa filialei România a Comunităţii Rutenilor, Viorica Boiciuc a recunoscut că mai sunt circa 1.000 de ruteni risipiţi prin ţară, iar unii nu-şi mai vorbesc limba proprie.

În perioada 29 august – 1 septembrie peste 800 de participanţi din partea celor 20 de minorităţi entice existente în România susţin, în Cetatea Sighişoarei, 75 de spectacole pe scena principală şi pe cele interactive.

Serile de festival se încheie cu concerte extraordinare ale formaţiilor Desperado, Role (Ungaria), Zuralia Orchestra şi Ina cu Fanfara de la Cozmeşti.

Radio Tîrgu- Mureş este partener media al evenimentului.

Vali Russu

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Bani prin programul „Anghel Saligny” pen...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucră...

Parteneri