Alternativă ecologică la microhidrocentrale

Asociaţia pentru Protecţia Mediului şi Naturii Rhododendron propune o alternativă ecologică la microhidrocentrale.

Asociaţia şi-a propus să ofere comunităţilor locale o soluţie de producere a energiei regenerabile faţă de microhidrocentrale prin reducerea semnificativă a impactului acestora asupra naturii. 

Pentru început se va realiza o alternativă  de producere de energie verde cu impact redus asupra speciilor şi habitatelor acvatice pentru comunitatea locală.

Noua invenţie brevetată poate fi adaptată la parametrii râului ca dimensiune, nu necesită lucrări de modificare a mediului natural, nu este necesară amplasarea în amonte şi pot fi amplasate mai multe asemenea sisteme unul dupa altul.

Astfel, va fi realizată, la atelierul din comuna Band, o  roată  hidraulică, având pale rabatabile, care va fi amplasată pe un curs de apă din staţiunea Sovata.

Totodată, vor fi organizate întâlniri la Sovata pentru conştientizarea populaţiei privind utilizarea energiilor regenerabile cu impact redus asupra naturii.

Funcţionarea instalaţiei va fi monitorizată şi va fi realizat si un studiu pentru stabilirea  impactului asupra biodiversităţii.

Proiectul „Alternativă ecologică la microhidrocentrale pentru comunităţile locale” este co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă, şi are o durată de implementare de 17 luni.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 90.000 de franci elveţieni, din care 72.000 sunt asiguraţi, prin co-finanţare, de Programul de Cooperare Elveţiano – Român.

Raluca Creţ

 

 

Sursa: www.monitorulexpres.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9748RON-0.0003
  • usd 0.1154 1 -0.001

  • chf 5.0370 1 -0.0090

  • aud 3.0641 1 0.0109

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Viitorii arhitecţi se reunesc la Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

O nouă ediție a Congresulului Marisiensi...

Au început rezervările pentru trenul est...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din 14 iunie, CFR Călători dă startul pr...

Azi începe etapa de reînscrieri la grădi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În această etapă sunt confirmaţi, în baz...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

PNL Târgu Mureș propune un pasaj subtera...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Infrastructura rămâne prioritatea nr. 1 ...

Parteneri