A doua zi de proteste la Hotel „Montana” -Covasna

Foştii salariaţi ai hotelului balnear “Montana” din staţiunea Covasna, concediaţi la sfârşitul anului trecut, s-au aflat azi în a doua zi de protest.

 Ei ameninţă că vor intra în greva foamei dacă nu vor fi reangajaţi.

Cei 25 de salariaţi rămaşi fără locuri de muncă au pichetat joi hotelul „Montana”, alături de ei aflându-se şi reprezentanţii „Sanitas” Covasna, care îi reprezintă sindical.

Preşedintele Sanitas, Vasile Neagovici afirmă că protestele vor continua până când conducerea hotelului „va îndrepta ilegalitățile comise și va revoca deciziile de concediere individuale ale salariaților”.

Neagovici a spus că va analiza posibilitatea organizării unor acțiuni de protest mai ample, cu participarea a circa 200-300 de membri de sindicat. El a menţionat că starea de nemulțumire a celor 25 de fosti salariati este foarte mare şi nu exclude posibilitatea ca ei să intre în greva foamei pe perioadă nedeterminată dacă protestele nu vor avea efectul scontat.

Potrivit acestuia, hotelul „Montana” face parte din portofoliul Confederaţiei Sindicale „Frăţia”, dar este administrat de o firmă timişoreană care în anul 2011 a preluat activele sub contract de management pentru o perioadă de nouă ani.

Neagovici a apreciat drept „penibil şi ruşinos” ce se întâmplă la hotelul Montana, pentru că, practic, din cauza firmei intermediare, sindicatul a ajuns să lupte pentru drepturile sindicaliştilor într-o societate aflată în patrimoniul sindicatelor.

Mara Deleanu

 

Sursa: mesageruldecovasna.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9765RON0.00019
  • usd 0.1171 1 9.99999

  • chf 5.0832 1 -0.0011

  • aud 3.0320 1 0.00369

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O inimă şi un ficat au fost transportate...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Misiunea contra-cronometru a Departament...

Creştinii ortodocși şi greco-catolici vo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creştinii ortodocși şi greco-catolici ce...

Prima ediţie din 2024 Re: Imagine Braşov

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pe parcursul anului 2023, Muzeul de Artă...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Pers...

Parteneri