În Covasna se va exploata petrol, nu gaze de şist

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat, azi, că prospecţiunile începute în zona oraşului Covasna nu au ca scop exploatarea gazelor de şist, ci a petrolului.

Tamas Sandor a menţionat că s-a interesat despre proiectul companiei Amromco Energy, iar din documentaţie rezultă că este vorba despre un sondaj de mare adâncime, circa 4000 de metri, ce are ca scop explorarea zăcămintelor de petrol. El a mai spus că dacă, totuşi, se vor adeveri zvonurile potrivit cărora ar fi vorba despre exploatare de gaze de şist, atunci Consiliul Judeţean Covasna va lua o poziţie fermă împotriva acestor lucrări.

Şi conducerea Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Covasna a ţinut recent să dea asigurări că lucrările de la Covasna nu vizează prospectarea gazelor de şist, aşa cum se vehiculează, menţionând că pentru forare se va folosi un procedeu clasic.

Conducerea Primăriei Covasna afirmă că lucrările au toate avizele şi autorizaţiile prevăzute de lege şi că se efectueaza pe terenul privat al mai multor persoane fizice.

Compania americană a început prospecţiunile în zonă la sfârşitul lunii decembrie 2013, iar la scurt timp au apărut primele reacţii de protest din partea unor militanţi ecologişti, care au cerut autorităţilor informaţii clare cu privire la aceste lucrări.

Mara Deleanu

 

Sursa: acincearoata.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri