Guvernul va lua, de la 1 februarie, noi măsuri pentru scăderea facturilor la gaze şi energia electrică

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, aseară, că în urma unui acord al coaliţiei, plafonul la energie şi gaz va scădea, iar limita de consum va creşte.

Totodată, facturile care au fost emise greşit vor fi recalculate, fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi.

Concluziile ședinței partenerilor de coaliție care a durat mai bine de cinci ore, au fost anunțate de premierul Nicolae Ciucă. Prim-ministrul a declarat că măsurile pentru protejarea consumatorilor casnici și întreprinderilor mici și mijlocii se vor aplica de la 1 februarie până la 31 martie și vor fi cuprinse într-o ordonanță de urgență care va fi adoptată de Guvern cel târziu săptămâna viitoare:

La energie, plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per KW. De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ. Pentru IMM-uri va fi plafonat preţul la 1 leu per KW. La gaz, plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei per KW, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va crește de la 1.000 la 1.500 KW.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că măsurile prevăd și obligația ca facturile calculate greșit să fie refăcute fără penalizări. Este interzisă, pe perioada aplicării actului normativ, debranșarea consumatorilor. Nicolae Ciucă a explicat că decizia coaliției reprezintă o plafonare a prețului la energie și gaze, pentru că nu se renunță la liberalizare. Impactul bugetar anunțat se ridică la aproximativ 3.000.000.000 de lei.

Premierul Nicolae Ciucă a mai anunţat că în această dimineaţă va avea o discuţie cu furnizorii şi cu distribuitorii de energie şi gaze, pentru a definitiva Ordonanţa Guvernului privind scăderea facturilor la cele două utilităţi.

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri