Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Profesorii mureșeni au fost astăzi, timp de două ore, în grevă de avertisment

Profesorii mureșeni au fost astăzi, timp de două ore, în grevă de avertisment

Publicat de Corina Muntean, 19 ianuarie 2022, 14:34

Greva a fost organizată la nivel național între orele 11.00-13.00, când profesorii au intrat la clasă doar pentru a supraveghea elevii, dar nu au desfășurat activități didactice.

La nivel județului Mureș, greva de avertisment a fost organizată de Sindicatul din Învățământ „Spiru Haret” și Sindicatul Învățământului Preuniversitar, acțiune la care au aderat peste 70% din angajații din învățământul mureșan.

Nemulțumirea lor se leagă de majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ, precum și sporuri acordate pentru condiții de muncă dificile, la fel și plata orelor suplimentare.

Protestatarii mai cer respectarea legii educației și acordarea a 6% din PIB pentru educație, precum și suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice.

Președintele Sindicatului ”Spiru Haret” Mureș, Maria Rezi:

Au răspuns prezent colegii noștri care știu că, așa cum arată astăzi școala, va arăta mâine țara, cum avem astăzi educația, așa vom avea România mai târziu. Noi, între orele 11 și 13 am avut o pauză în educație, s-au aliat colegilor noștri sindicaliști și colegii noștri care nu sunt membri de sindicat. Putem spune că s-au alăturat și copiii elevi care au stat la școală alături de noi și care, chiar dacă nu au făcut ore, au fost supravegheați.

Profesorii au supravegheat elevii și au profitat de ocazie pentru a-i educa asupra drepturilor cetățenești.

Daniel Raduly, profesor la Colegiul Agricol ”Traian Săvulescu” din Târgu Mureș:

Elevii au înțeles situația, le-am explicat care este nemulțumirea noastră, au înțeles, ne susțin, și în alte ocazii au fost alături de ei așa cum și noi suntem alături de ei și sunt educați că, pentru o educație de calitate, și profesorii trebuie să fie de calitate, să aibă o pregătire de calitate, să poată să își desfășoare activitatea lor didactică fără stresul și fără grijile cotidiene care din ce în ce sunt mai grave, cu scumpirile și cu inflația necontrolată.

Materia se va recupera pe parcurs, a explicat Corina Pastia, profesor la Liceul Sportiv ” Szasz Adalbert” din Târgu Mureș.

Nu putem să lăsăm elevii nesupravegheați, în schimb încercăm să le explicăm, cât se poate, ce înseamnă o grevă. Colegii, în mare parte, achiesează ideii de grevă. O parte, care nu sunt în școală, au transmis că sunt în grevă în celelalte școli, la noi în școală am optat pentru referendum pentru grevă generală. Este vorba despre o singură oră la o singură disciplină, iar fiecare își programează în așa fel încât să recupereze materia, nu este mult de recuperat.

Sindicaliștii spun că, în perioada următoare, dacă revendicările care stau la baza acestui protest nu vor fi rezolvate, se vor discuta alte acțiuni, respectiv o posibilă grevă generală.

Raluca Creț

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană
Social duminică, 12 octombrie 2025, 12:00

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană, atrage atenţia Organizaţia Salvaţi Copiii, cu...

Fetele din România sunt expuse violenţei în număr mai mare decât media din Uniunea Europeană
4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română
Social vineri, 10 octombrie 2025, 19:02

4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română

4,8 milioane de bancnonte contrafăcute, care însumau 960 de milioane de euro, au fost descoperite, astăzi, în portul Constanţa Sud, informează...

4,8 milioane de bancnote contrafăcute descoperite de Autoritatea Vamală Română și Poliția Română
Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita
Social vineri, 10 octombrie 2025, 18:30

Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita

Peste 300 de persoane au participat, astăzi, la Miercurea-Ciuc, la Bursa locurilor de muncă, eveniment organizat de Agenţia Judeţeană pentru...

Peste 300 de persoane au participat la Bursa locurilor de muncă din Harghita
Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!
Social vineri, 10 octombrie 2025, 17:11

Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!

Pompierii vor avea prinse pe echipamentul lor o camera video şi un dispozitiv care poate detecta mai multe tipuri periculoase de gaz. Astfel, ei...

Tehnică de ultima generaţie în dotarea ISU Braşov!
Social vineri, 10 octombrie 2025, 15:12

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov

Braşovul va fi gazda selecţiei naţionale pentru cea mai prestigioasă competiţie gastronimică din lume: Bocuse D`or. Selecţia va avea loc în...

Selecția națională pentru cea mai prestigioasă competiție gastronomică din lume va fi la Brașov
Social vineri, 10 octombrie 2025, 14:00

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita şi structurile specializate ale DIICOT au investigat, în acest an, zeci de cazuri de...

Harghita: zeci de cazuri de înşelăciuni în mediul online, de la începutul anului
Social vineri, 10 octombrie 2025, 13:05

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna

Peste 100 de locuri de muncă în domenii precum agricultură, construcţii, comerţ, producţie, servicii hoteliere, telecomunicaţii şi pază au...

Peste 100 de locuri de muncă la Bursa AJOFM Covasna
Social vineri, 10 octombrie 2025, 12:40

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Praid a hotărât prelungirea stării de alertă în comună pentru încă 30 de zile, ca urmare...

Stare de alertă a fost prelungită în comuna Praid