Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Premierul chinez laudă prestaţia Orchestrei Naţionale Radio

Publicat de radiomures, 28 noiembrie 2013, 16:42

Parlamentul României a găzduit miercuri, 27 noiembrie, unul dintre momentele cu adevărat istorice ale ultimilor ani – discursul premierului chinez Li Keqiang în faţa membrilor camerelor reunite. Discursul, aplaudat la scenă deschisă de parlamentarii români, a fost transmis în direct de Radio România Actualităţi, care a acordat importanţa cuvenită evenimentului.
Un moment mai puţin previzibil, dar de o importanţă specială, a fost generat chiar de conţinutul discursului premierului Li Keqiang. Alături de contracte de miliarde de Euro, investiţii impresionante, şi-a făcut loc şi radioul public. Radio România este singura instituţie românească amintită de premierul Li Keqiang în discursul său, prin intervenţia sa acesta incluzând-o în istoria Chinei.
O frază simplă, dar plină de semnificaţii a premierului Li Keqiang: „Salutăm Orchestra Naţională Radio România!”, continuată cu o invitaţie lansată orchestrei fanion a radioului public pentru a cânta din nou în China, ca să bucure prin evoluţia sa mai mulţi spectatori, reprezintă o recunoaştere specială pentru Societatea Română de Radiodifuziune.
China preţuieşte cultura şi toate simbolurile culturale, atât cele proprii cât şi cele de interes mondial, dar asistăm, în premieră, la o apreciere specială din partea premierului Li Keqiang a valorilor culturale reprezentate de Orchestra Naţională Radio. Pentru că Radio România promovează cultura nu numai pe palierul on air ci şi off air, prin orchestrele sale.
Aprecierea din discursul premierului Li Keqiang nu a venit fără un suport, ci s-a datorat faptului că într-una dintre cele mai mari metropole ale planetei – Shanghai, univers fascinant în care se întâlnesc influenţe din toate culturile lumii, muzica lui Enescu a răsunat la mijloc de mai 2013 graţie Orchestrei Naţionale Radio. Concertul special de la Shanghai, găzduit de una dintre instituţiile culturale reprezentative din China şi din întreaga lume – Shanghai Oriental Art Center, a făcut parte din Shanghai Spring International Music Festival, manifestarea cu cea mai lungă tradiţie dintre evenimentele lansate după înfiinţarea Republicii Populare Chineze.
Participarea la această sărbătoare a muzicii s-a integrat în evenimentele speciale dedicate împlinirii a 85 de ani de la înfiinţarea Radio România şi de la naşterea Orchestrei Naţionale Radio. De asemenea, momentul a reprezentat o frumoasă continuare după concertul susţinut de aceeaşi orchestră cu trei ani în urmă – în iulie 2010, în cadrul Zilei Românie sărbătorită la Expoziţia Universală, tot de la Shanghai.
Dacă în vară publicul chinez a făcut cunoştinţă cu Rapsodia Română nr. 1, o superbă esenţializare a motivelor muzicale realizată de George Enescu, şi a aplaudat la scenă deschisă demonstraţia de virtuozitate a orchestrei şi a violonistului Gabriel Croitoru la interpretarea celebrei Ciocârlii, una dintre cele mai populare piese româneşti în rândul publicului chinez, este clar că succesele cele mai mari vor fi cele care vor urma.
Eforturile făcute de Radio România, unul dintre puţinele posturi de radio din Europa acceptate în ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), pentru ca Orchestra Naţională Radio să ofere concertul special de la Shanghai, din acest an, aduce acum roadele acestei promovări speciale a culturii române pe toate meridianele lumii, prin toate mijloacele sale de exprimare.

RRA

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:29

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș

Potrivit ISU Mureș, un autoturism a intrat într-un stâlp. În urma evenimentului au rezultat trei victime: o persoană în cod roșu și două...

Trei persoane rănite într-un accident produs în localitatea Abuș din județul Mureș
„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Eveniment marți, 18 noiembrie 2025, 13:27

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş

Biblioteca Județeană Mureș sărbătorește 112 ani de activitate continuă, iar săptămâna 17-22 noiembrie este dedicată cărții și...

„Cufăr al timpului” la Biblioteca Judeţeană Mureş
Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:40

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc

Preşedinta Comitetului European al Regiunilor, Tüttő Kata, a participat azi, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse...

Conferinţă despre rezilienţa apei în zonele montane, la Miercurea-Ciuc
„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:37

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș

Mai multe organizații neguvernamentale organizează la Târgu Mureș, pentru prima dată în România, un eveniment informal, cultural, muzical și...

„Seară pentru Transilvania fără droguri”, la Târgu Mureș
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 15:34

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov

Biblioteca Judeţeană Braşov găzduieşte sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 10:00, o nouă ediţie a pieţei „Seminţe cu suflet”, un...

„Seminţe cu suflet”, la Biblioteca Judeţeană Braşov
Eveniment luni, 17 noiembrie 2025, 07:53

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România

Este vorba de evenimentele de la Sibiu şi Craiova. Zăpadă artificială, sănii zburătoare, tradiţii, spectacole vizuale, ateliere, sunt doar...

Două târguri de Crăciun s-au deschis deja în acest weekend în România
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:57

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata

În cadrul Congresului Turismului Balnear și de Wellness, miercuri seara s-a celebrat excelența, inovația și pasiunea celor care contribuie la...

Gala Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România și-a desemnat câștigătorii la Sovata
Eveniment vineri, 14 noiembrie 2025, 13:00

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș găzduiește, la Secția de Etnografie și Artă Populară, expoziția „La bâlci. Târgurile mureșene și lumea...

Turiștii pot intra în atmosfera târgurilor interbelice, la Muzeul Județean din Târgu Mureș