Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Simulare de cutremur, la Tîrgu-Mureş

Publicat de radiomures, 26 noiembrie 2013, 13:17

ISU Mureş organizează, vineri,  un exerciţiu de simulare  a unei situaţii de urgenţă  în caz de  cutremur.

În cadrul acestui exerciţiu, care implică şi testarea Planului Roşu de intervenţie al judeţului, vor participa echipaje de pompieri, medici şi echipaje din cadrul structurilor cu funcţii de sprijin privind intervenţia unitară în situaţii de urgenţă.

Se va simula producerea unui cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, care afectează instituții publice și operatori economici din zona centrală a municipiului Tg. Mureș.

Pentru rezolvarea situaţiei, specialiştii ISU vor amplasa punctul de comandă mobil, vor instala un post medical avansat, un cort de decontaminare, vor stinge incendiile şi vor salva persoanele surprinse sub dărâmături.

ISU Mureş va interveni cu o autospecială punct de comandă mobil, două autospeciale de intervenție și salvări de la înălțimi, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, un autocamion, trei autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SMURD.

De asemenea, vor fi scoase din garaj şi autospeciala  de intervenţie la accidente colective şi autospeciala de suport logistic. 

Raluca Creţ

 

 

Angajații Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureș protestează
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 10:57

Angajații Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureș protestează

Asta după ce Guvernul a luat decizia reducerii sportului pentru condiţii vătămătoare. Protestatarii spun că acesta este singurul beneficiu...

Angajații Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mureș protestează
S-a stins din viață Mihai Leu
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 09:52

S-a stins din viață Mihai Leu

Mihai Leu, campion mondial la box – primul al țării noastre la profesionism şi campion al României la raliuri a murit, marţi seară, 1...

S-a stins din viață Mihai Leu
Angajații din Mureș ai Apelor Române protestează la această oră în fața instituției
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 09:45

Angajații din Mureș ai Apelor Române protestează la această oră în fața instituției

Sindicatul Mureşul din Apele Române a transmis, ieri, ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor o scrisoare de protest faţă de măsurile de...

Angajații din Mureș ai Apelor Române protestează la această oră în fața instituției
Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 08:55

Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, în această dimineaţă, la ora 7:19, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit datelor...

Cutremur cu magnitudinea 3,6 în judeţul Vrancea
Eveniment miercuri, 2 iulie 2025, 08:52

MAI: Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului şi demnităţii

Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului şi demnităţii – este mesajul transmis de reprezentanţii Ministerului Afacerilor...

MAI: Mihai Leu rămâne un simbol al determinării, curajului şi demnităţii
Eveniment marți, 1 iulie 2025, 12:00

Expoziție subacvatică inedită, în județul Covasna

My Lake şi Visit Covasna deschid, pe 4 iulie, o expoziție subacvatică de fotografii, sub apa lacului de scufundări din Dalnic. Galeria...

Expoziție subacvatică inedită, în județul Covasna
Eveniment luni, 30 iunie 2025, 10:08

Accident grav de circulație pe Drumul Național 2, în județul Bacău

O persoană a murit şi mai multe au ajuns la spital, în urma unui accident între un microbuz şi un autocar ce a a vut loc azi dimineaţă, la ora...

Accident grav de circulație pe Drumul Național 2, în județul Bacău
Eveniment luni, 30 iunie 2025, 10:03

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a decedat, iar o femeie a fost rănită, ieri, după ce un copac a căzut peste ei pe Aleea de sub Tâmpa din municipiul Braşov

Primăria precizează că arborele era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Într-o informare publicată pe pagina de...

Un bărbat în vârstă de 27 de ani a decedat, iar o femeie a fost rănită, ieri, după ce un copac a căzut peste ei pe Aleea de sub Tâmpa din municipiul Braşov