Ghid pentru cei care vor să conteste facturile la energie

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului a realizat un ghid practic pentru consumatorii care vor să conteste facturile la energie şi gaze naturale.

Ghidul a fost elaborat în contextul în care mulţi consumatori s-au plâns că au primit facturi foarte mari la utilităţi.

Ghidul explică într-o serie de pași simpli ce pot face consumatorii atunci când primesc facturi nejustificat de mari, de la contestarea lor la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie și la cea pentru Protecția Consumatorilor până la contestarea în instanță.

Elena Nică, managerul proiectului „Fii informat, nu abuzat!”:

Am luat la rând toți pașii practici pe care ar trebui să îi facem în asemenea situații, evident bazându-ne pe reglementările care există în activitățile de contestare, de pildă, a unor facturi. Spun asta pentru că limbajul folosit este destul de greoi şi cu greu ne putem descurca dacă nu avem un background pentru a înţelege modalităţile de calcul şi toate celelalte informaţii.

 

 

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9746RON-0.0002
  • usd 0.1149 1 -0.0005

  • chf 5.0327 1 -0.0042

  • aud 3.0518 1 -0.0123

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Maternitate la standarde occidentale, la...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul corp de clădire al Maternității Bra...

Viitorii arhitecţi se reunesc la Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

O nouă ediție a Congresulului Marisiensi...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Sepsi Sf.Gheorghe l-a transferat pe atac...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prim-divizionara de fotbal Sepsi OSK Sf....

Parteneri