Colegiul Medicilor invită instituţiile publice mureşene să adopte deviza „Instituţie fără fumat”
Iniţiativa este una în premieră la nivel naţional.
Campania anti-fumat a Colegiului Medicilor reuneşte toate cele şapte proiecte de renunţare la fumat care se desfăşoară în prezent în judeţul Mureş.
Acestea sunt derulate de Clinica de Pneumologie şi de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş, în colaborare cu specialişti din Statele Unite ale Americii.
Educaţia anti-fumat trebuie să plece de la medici şi de la studenţii de medicină, ca un exemplu pentru pacienţi, crede decanul Facultăţii de Medicină din cadrul UMF Tîrgu-Mureş, Monica Tarcea.
Dacă în urmă cu 10 ani, 37% din populaţia României era fumătoare, incidenţa fumatului a scăzut acum la 22%, spun ultimele studii. Cu toate acestea, numărul îmbolnăvirilor de cancer este în creştere, mai ales cele bronhopulmonare ce au ca principală cauză fumatul, declară şefa Clinicii de Pneumoftiziologie din Tîrgu-Mureş, Gabriela Jimborean.
Costul medical pentru tratamentul cancerelor de diferite tipuri sunt extrem de mari. Conform studiilor efectuate în Statele Unite ale Americii, un dolar investit pentru prevenţie aduce 40 de dolari în economie.
România are o legislaţie foarte bună anti-fumat, însă aceasta nu prea este pusă în practică, afirmă prof. Kristie Foley de la Universitatea de Medicină din Carolina de Nord, SUA.
Mâine, va avea loc, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Tîrgu-Mureş, o conferinţă privind formarea capacităţii locale de cercetare în domeniul fumatului, la care vor participa experți din SUA, Ungaria și România.
Fumatul este considerat o boală severă cu consecinţe severe asupra sănătăţii indivizilor şi comunităţii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră tabagismul pandemie la nivel mondial.
Cristina Bulbescu
Sursa: RTM