În locul Spitalului Dermato Venerice va fi construit un complex de clădiri
Publicat de radiomures, 19 martie 2014, 15:30
Acesta va include atât un hotel, cât şi mai multe birouri.
Proiectul a fost avizat de Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism din Primăria Braşov. Compania care se va ocupa de implementarea proiectului este proprietatea unor oameni de afaceri din Israel și a cumpărat clădirea fostei unităţi sanitare încă de acum doi ani, pentru suma de 8,2 milioane de lei. Proiectul prevede încadrarea strictă în peisajul arhitectural din zonă, aceasta fiind una din cerințele exprese ale municipalității, avându-se în vedere că noua construcţie se va realiza în amplasamentul „Cetatea Braşov”.
Astfel, complexul se va realiza, ținându-se cont de înălţimea vechii clădiri a Maternităţii Braşov, aflată în imediata vecinătate. Proiectul propus vizează amenajarea în cadrul complexului a unei parcări subterane, a unui restaurant, a unor spaţii comerciale de lux și, nu în ultimul rând al unui hotel, pe care proprietarii vor să-l includă în lanțul Hilton.
Dorin Duşa