Doi pui de urs au fost salvaţi în Pădurea Bogăţii

Puii care au în jur de 2 luni, au rămas orfani după ce ursoaica se pare a fost împuşcată ilegal de către un vânător.

Sezonul de vânătoare la urşi s-a încheiat în urmă cu aproape trei săptămîni și, deși împușcarea ursoaicelor cu pui este ilegală, la finalul fiecărui sezon de vânătoare, pădurarii depistează cel puțin două astfel de situații în care găsesc pui de urs rămași singuri după ce ursoaica a fost împușcată.

La fel s-a întâmplat și cu cei doi pui găsiți recent de pădurari, în Pădurea Bogății.

Asociaţia „Milioane de Prieteni” a preluat cei doi pui și după ce au fost supuşi testelor medicale la Sanctuarul de Urşi de la Zărneşti, ursuleţii au fost predaţi către Centrul de Reabilitare de la Bălan, pentru a avea şansa să trăiască în mediului lor natural.

Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni”, spune că în fiecare an între 3 şi 10 pui de urs rămân orfani pentru că mamele lor sunt împuşcate ilegal în sezonul de vînătoare. Membrii asociației fac un apel către toţi cetăţenii care găsesc pui de urs să sesizeze acest fapt la numărul de telefon 0268/471.202. Păstrarea fără autorizaţie a animalelor sălbatice este sancţionată cu închisoare sau amendă penală.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: newsbv.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

GRAFFITI, cu Diana Gherendi cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

O ambulanță aflată în misiune a luat foc...

Stan Lucian | Citeste articolul

În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni ...

Parteneri