Întâlnire privind clarificarea traseului autostrăzii Brașov – Bacău

Prefectura Brașov, a găzduit ieri o întâlnire care a avut ca scop detalierea informațiilor referitoare la traseul autostrăzii Brașov – Bacău, la care au participat reprezentanți administrației județene, ai CNAIR, ai Primăriei Hărman și reprezentantul petiționarilor din zona localității Podu Olt, comuna Hărman.

Potrivit CNAIR, se vor lua toate măsurile necesare pentru a reduce cât mai mult posibil disconfortul creat zonelor tranzitate de autostradă.

Astfel, pe traseul autostrăzii, în localitatea Podu Olt, nu vor fi demolate aproximativ 50 de case, digurile de apărare ale localității nu vor fi afectate de construirea autostrăzii, drumurile afectate de autostradă vor avea continuitate prin construirea de pasaje subterane sau peste autostradă și multe altele.

Reprezentanții CNAIR spun că modificarea traseului avizat este posibilă doar în ipoteza anularii unor acte emise de către autoritățile locale implicate în proiect și cu suportarea cheltuielilor deja efectuate în valoare de 707 mii lei fără T.V.A, reprezentând plata a 5% contravaloare AMC.

Petiționariilor li s-a promis că vor primi toate explicațiile solicitate în scris, iar apoi se va organiza o nouă întâlnire pentru clarificarea ultimelor detalii.

Virgil Natea

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri