Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat că locul Ucrainei este în Uniunea Europeană

Asta deşi Kievul nu este pentru moment candidat oficial la aderare, iar procedura este complexă. Într-un interviu pentru Euronews, şefa Comisiei a mai spus că discuţiile de pace dintre Ucraina şi Rusia sunt importante, chiar dacă încrederea în preşedintele Putin este complet degradată.

Interviul a urmat anunţului făcut de preşedinta Comisiei Europene despre decizia fără precedent a Uniunii Europene de a înarma Ucraina:

Pentru prima dată în istorie, Uniunea Europeană va finanţa achiziţiona şi livrarea arme şi alte echipamente către o ţară atacată. Vom închide spaţiul aerian al Uniunii, pentru ruşi. Aş vrea să fiu cât se poate de clară, spaţiul nostru aerian va fi închis pentru orice fel de avion rusesc, inclusiv pentru cele private deţinute de oligarhi. Vom interzice maşina de presă a Kremlinului, canalele de stat Russia Today şi Sputnik, precum şi filialele lor nu îşi vor mai putea difuza minciunile pentru a justifica războiul lui Putin şi pentru a semăna dezbinarea în interiorul uniunii noastre.

Liderii occidentali au condamnat ieri decizia preşedintelui Putin de a-şi alerta forţele nucleare, în ceea ce secretarul general al NATO a numit „o atitudine iresponsabilă a Moscovei”

Sursa: RRA

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9751RON-0.0004
  • usd 0.1164 1 0.00030

  • chf 5.0460 1 -0.0272

  • aud 3.0532 1 -0.0037

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Turneul preolimpic la tenis de masă

Stan Lucian | Citeste articolul

Ovidiu Ionescu (foto) și Eduard Ionescu ...

Parteneri